Pe data de 10 martie 2010, Jurnalul Naţional a publicat o anchetă al cărui subiect a constituit zilele acestea principala temă de dezbatere la mai multe posturi tv. Este vorba despre un aspect extrem de grav din activitatea procurorului Oana Hăineală Schmidt, actuala şefă a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Bucureşteanul Nicolae Ţigaret a fost trimis în în judecată pentru omor calificat şi tentativă la omor deosebit de grav, pe baza unor dovezi mai mult decât şubrede. El a stat în puşcărie un an, o luna, o săptămână şi o zi. Toate instanţele de judecată l-au achitat. Procurorii care l-au arestat şi l-au băgat în puşcărie nu au păţit însă nimic.
Prim-procurorul care a confirmat rechizitoriul prin care Ţigaret a fost trimis în judecată a fost Oana Hăineală Schmidt.
Povestea completă o puteţi citi în articolul Un an, o lună, o săptămână şi o zi din viaţă furate de domnul procuror