x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Observator - Romania in 5 minute

Observator - Romania in 5 minute

24 Oct 2006   •   00:00

16:28 - INTALNIRE

ARAD. Autoritatile au anulat toate targurile de animale din Nadlac, Seitin si Semlac, in urma aparitiei unui nou focar de pesta porcina.
DOLJ. Prefectul a organizat o intalnire cu primarii comunelor in care sinistratii si-au vandut materialele de constructie primite de la Guvern.

16:33 - SANTAJIST

CAMPIA TURZII. Un tanar, care a fost prins in flagrant de politisti si este cercetat pentru santaj, a fost prezentat Judecatoriei Turda cu propunerea de arestare preventiva. El e acuzat ca cerea bani de la o persoana pe care o ameninta ca ii va omori familia.
SUCEAVA. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a anuntat ca cere DNA sa cerceteze acuzatiile aduse de Vasile Lupu administratiei judetene privind implicarea in "mafia lemnului" din judet. Lupu il acuza pe prefect ca se opune retrocedarilor sau ca patroneaza mafia padurilor.

STUDIU - Copiii spun lucrurilor pe nume
25% dintre copii spun ca li se intampla des sa se simta discriminati fata de alti copii. 23% dintre acestia se simt discriminati de catre colegii lor sau alti copii, iar 21% dintre ei de catre profesori. Sunt rezultatele unui chestionar realizat de membrii Consiliului Copiilor SPUNE! si ANPDC. Studiul a fost realizat in perioada 1 sept-5 octombrie a.c., pe baza a 8.000 de chestionare, distribuite in toata tara, in scoli si institutii de protectie a copilului.

NELAMURIRI - Bezna pe strazi, fara motiv
Capitala a ramas ieri pe intuneric mai putin de un sfert de ora in jurul orei 20:00. Iluminatul stradal de la Baneasa pana in zona Arcului de Triumf a fost intrerupt. Motivul este deocamdata necunoscut pentru cetateni, din simplul motiv ca Dorina Constantin de la Dispeceratul Electrica nu a putut da relatii, iar purtatorul de cuvant al Electrica Bucuresti - persoana abilitata sa informeze - nu a raspuns la telefon dupa lasarea serii, moment in care iluminatul stradal ar trebui sa fie de un real ajutor soferilor bucuresteni.

LEGILE SIGURANTEI - Macovei le-a avizat, dar mai e CSAT-ul
Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a avizat, ieri, proiectele legilor sigurantei nationale, insa a atras atentia Secretariatului General al Guvernului (SGG) ca actele normative pentru care este necesar avizul CSAT se supun adoptarii in Guvern numai dupa ce obtin avizele necesare. "In aceste conditii, proiectele legilor securitatii nu pot fi aprobate miercuri", a declarat ministrul Justitiei pentru Mediafax. Precizam ca ieri reprezentanti ai cabinetului primului ministru, Calin Popescu Tariceanu, au anuntat aprobarea proiectelor legilor sigurantei nationale in sedinta de miercuri a guvernului. (Violeta Fotache)

DIN NOU NASTASE - Dosarul Zambaccian face "pui"
Fostul premier Adrian Nastase este invinuit intr-o noua cauza desprinsa din dosarul Zambaccian. El a fost ieri la Directia Nationala Anticoruptie unde a aflat ca este acuzat pentru faptul ca ar fi primit bunuri in valoare de aproximativ 400.000 de euro, adica fix valoarea termopanelor in legatura cu care nu i-au mai fost aduse acuzatii, dupa cum a afirmat Adrian Nastase. In aceeasi cauza, sotia lui, Dana, este acuzata de complicitate. "Ma simt hartuit", a spus fostul prim-ministru, catalogand dosarul ca "incorect". (Violeta Fotache)

CONSTANTA - Si-a ucis tatal paralizat
Un tanar in varsta de 19 ani din localitate constanteana Ghindaresti a fost retinut de politisti, fiind acuzat ca si-a ucis in bataie tatal paralizat, dupa ce inainte incercase sa ii dea foc. Tanarul, care si-a recunoscut vina, este cercetat pentru omor calificat. El si-a motivat gestul prin faptul ca a vrut sa se razbune pe tatal sau pentru bataile primite in copilarie.

DUMINICA SEARA - 25% din populatie a ales Antena 1
Cinci milioane de romani au urmarit, duminica seara, timp de cel putin un minut, show-urile "Piata Divertis" si "Animat Planet". Ambele programe, transmise de ANTENA 1 in prime-time, au fost lider de audienta. "Piata Divertis" este doar unul dintre programele de divertisment ale Antenei 1 care realizeaza, saptamanal, audiente de top: duminica seara, la nivel urban, show-ul a inregistrat 10,5% rating si 22,8% cota de piata, urmatoarea televiziune inregistrand cu patru puncte de rating mai putin in acelasi interval orar. Animat Planet a inregistrat 8,9% rating si 20,5% cota de piata. (Sursa: TNS - AGB INTERNATIONAL)

GALATI - Primul roman proprietar de gara
O femeie din Barlad si-a adjudecat, la licitatia organizata de Directia de Finante Galati pentru recuperarea datoriei Regionalei CFR catre stat, gara din localitatea vasluiana Docaneasa. Genovica Aron si-a adjudecat gara la pretul de 22 de mii de lei noi. "Deocamdata o sa fac curatenie. Arata dezastruos. Am o familie mare si vreau sa mosteneasca o gara. Vreau si regionala Iasi", a precizat Genovia Aron, primul roman proprietar de gara. (Daniel Mihalascu)

BISTRITA - De nervi, l-a calcat de 5 ori cu masina
Un taximetrist din Bistrita a fost retinut pentru 24 de ore si prezentat apoi Tribunalului Bistrita-Nasaud, cu propunerea de arestare preventiva pentru tentativa de omor calificat, fiind acuzat ca sambata seara a trecut, intentionat, cu masina de cinci ori peste un barbat. Martorii spun ca taximetristul a intrat intentionat cu masina pe care-o conducea pe terasa barului unde se afla Danut S. Initial, barbatul a fost strivit pe peretele exterior al cladirii, dupa care soferul taxiului a manevarat masina inapoi-inainte si a trecut de cinci ori cu rotile peste barbatul cazut la pamant. Victima a fost internata in stare grava, avand mai multe traumatisme.

BRASOV - Profesorul acuzat de mita, arestat
Profesorul universitar Gheorghe Achim din Brasov acuzat de luare de mita a fost arestat de judecatori pe o perioada de 15 zile. Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov au inceput urmarirea penala, dupa ce sase studenti l-au denuntat ca le-a cerut spaga intre 350 si 600 de euro pentru lucrarile de diploma. Ei spun ca profesorul le garanta si reusita la examenul de licenta. Avand in vedere ca licenta se acorda de o comisie, anchetatorii fac verificari pentru a vedea daca nu exista si alti profesori care aplicau aceeasi metoda. (Ramona Tintea)

RAMNICU-VALCEA - 3 miliarde ROL - o fantana arteziana
Aproximativ 3 miliarde lei a platit Primaria Ramnicu-Valcea pentru o fantana arteziana din incinta Parcului Zavoi. Fantana arteziana a fost comandata pe vremea cand Mircia Gutau se afla in fruntea primariei. O alta arteziana, de mai mici dimensiuni, si care a costat 1,3 miliarde de lei, a fost amplasata in cartierul Ostroveni. Consilierul municipal Ion Nicolae sustine ca pentru achizitionarea fantanilor nu a fost organizata nici un fel de licitatie. (Octavian Herta)

BUCURIE - Rapitul din Nigeria s-a intors acasa
Inginerul roman Emil Neagu, rapit in Nigeria, si eliberat dupa negocieri indelungate, s-a intors ieri in tara. Inginerul ploiestean a fost asteptat de colegi de serviciu, de sotia sa si de prieteni. Emil Neagu a fost rapit la 3 octombrie, de persoane inarmate, alaturi de patru britanici, un malaysian si un indonezian. Inginerul a spus ca, dupa zece zile, se va intoarce la locul de munca din Nigeria, in timp ce sotia sa a declarat ca nu il va mai lasa sa plece.

ZOO BANEASA - A murit elefantul Gaya
Elefantul indian Gaya - unul dintre cei mai iubiti locatari ai Gradinii Zoologice din Bucuresti - a murit, sambata, la varsta de 48 de ani. Gaya a fost adusa de la Rostock in 1972, la varsta de 14 ani. Singurul elefant indian din Romania, Gaya s-a bucurat de toata dragostea vizitatorilor gradinii, dar si de grija si atentia specialistilor. Gaya era unul dintre cei mai batrani elefanti din Europa.

CRAIOVA - Fiica Mercedezei, din nou rapita
Tanara Stralucirea, fiica vrajitoarei craiovene Mercedeza, a fost rapita din nou duminica seara, de la resedinta familiei. Mama sa a declarat ca Stralucirea, care are 15 ani, a fost rapita de un grup de sase tineri care au fugit cu "masini straine". La 19 martie, Stralucirea a mai fost rapita o data. Atunci, autorul faptei a spus ca a rapit-o pe fata pentru a se insura cu ea. Parintii Stralucirii nu l-au actionat in instanta pe rapitor. Mai mult, ei au umplut ziarele cu anunturi de mica publicitate, in care aratau ca fiica lor s-a intors acasa "cu puteri magice sporite". (Mihai Gavrila)

CONSTANTA - Pasagerul "Galaxy", in Marea Neagra
Pasagerul "Galaxy", pavilion Liberia, a ajuns ieri in Portul Constanta. Nava are cinci stele, peste 1.850 de pasageri la bord (din care cei mai multi sunt americani), 900 de membri in echipaj si are 264 metri lungime, fiind cel mai mare pasager care a tranzitat Marea Neagra in ultimii ani. Nava este dotata cu patru baruri, doua restaurante, o piscina interioara, doua piscine exterioare, patru jacuzzi, centru de fitness, teatru, cinema si casino. Printre membrii echipajului sunt si 30 de romani. Nava vine din portul turcesc Istanbul si va pleca in directia Portului Odessa.

CRIMA - HANESTI / Principalul suspect la Neuropsihiatrie
Politistii botosaneni continua cercetarile in cazul copilului disparut din comuna Hanesti si gasit mort vineri intr-o fantana dezafectata. "Asteptam rezultatele analizelor histopatologice, pentru a putea stabili cu exactitate cauza mortii copilului. Din pacate, acestea vor dura aproximativ doua saptamani", a declarat comisarul-sef Dragos Holca. Principalul suspect din acest caz, Ioan Lazar, a fost internat sambata la Spitalul de Neuropsihiatrie Botosani. Acesta este cercetat si pentru intretinere de relatii sexuale cu o minora, iar politistii au cerut o expertiza medicala, care sa ateste daca a avut sau nu discernamant atunci cand a comis fapta. (Andreea Sminchise)


EXPLOZIE LA SATU-MARE. O casa a fost distrusa aproape in intregime in urma unei explozii produse in noaptea de duminica spre luni. Vinovat de deflagratie este, se pare, proprietarul casei care a uitat gazul deschis si apoi a incercat sa-si aprinda o tigara. (Crina Dunca)
×
Subiecte în articol: observator