x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Observator - Stirile zilei

Observator - Stirile zilei

02 Apr 2006   •   00:00

Harababura - Premii si umor


Romulus Vulpescu, Octavian Sava, Marius Tuca, Dan Mihaescu, dar si actorii Cristina Stamate, Emilia Popescu, Ernest Maftei sunt cativa dintre premiatii Societatii Umoristice "Pacala" si ai revistei Harababura, al carei presedinte este prof. univ. dr. Geo Saizescu. A patra editie a premiilor pentru cei mai dotati umoristi in literatura, grafica de gen si artele spectacolului s-a bucurat de nume mari si caracterizari pe masura. Ernest Maftei a luat premiul Grigore Vasile Birlic pentru longeviva si prestigioasa sa cariera, iar Marius Tuca pentru incisivitatea observatiilor sociale, atat in productiile scrise, cat si in proza sa umoristica.

Constanta - Bufnita cu gripa aviara


Din cele 22 de probe prelevate de la pasari bolnave si moarte din zonele de protectie, examinate la 31 martie de Laboratorul National de Referinta, doar una a avut rezultat pozitiv la testul virusologic. Aceasta proba a fost prelevata de la o pasare salbatica (bufnita) din municipiul Constanta.

Vaslui - Corneliu Bichinet, prins cu 130 de km/h


Presedintele Consiliului Judetean Vaslui, Corneliu Bichinet, a fost surprins ieri de aparatele radar in timp ce gonea cu 130 de kilometri la ora pe soseaua care duce spre Negresti, la volanul unei masini-scoala, avand in dreapta instructorul auto, tran- smite Rompres. Singurul vinovat gasit in aceasta situatie a fost instructorul auto; politistii i-au intocmit dosar, pentru ca a permis unui cursant sa circule in localitate cu o viteza mai mare de 90 de kilometri pe ora. Corneliu Bichinet le-a declarat politistilor ca se grabea spre casa, pentru ca fiul sau nu se descurca la acordeon.

MapN - Securitate sporita in zonele cu romani


Ministrul Apararii a dispus ieri masuri de securitate sporite in zonele de conflict unde actioneaza militari romani, dupa incidentul de vineri din Afganistan, in care au fost raniti un ofiter si un subofiter. Maiorul Catalin Ticulescu si plutonierul major Florin Bolovan, din Batalionul 341 Infanterie "Rechinii Albi", au fost transportati ieri la un spitalul militar american din Germania, unde urmeaza sa li se acorde asistenta medicala.

Romani - Italia - Calatorii pe baza unei recipise speciale


Cetatenilor romani care se afla pana la data de 15 mai in asteptarea permiselor de sedere pe teritoriul Italiei li se permite calatoria in tara de origine si reintoarcerea in statul italian pe baza unor recipise, informeaza MAI. Calatoria in baza recipisei este supusa unor reguli, intre care: iesirea si intrarea din Italia prin acelasi punct de frontiera, prezentarea unui document de calatorie valabil, insotit de recipisa si de copia originalului permisului de sedere expirat. De asemenea, cetateanul roman nu va trebui sa tranziteze teritoriile altor state din Spatiul Schengen.

Schimb de opinii - Convorbire telefonica Basescu - Voronin


Presedintele Traian Basescu a avut o convorbire telefonica cu omologul sau moldovean, Vladimir Voronin, a informat ieri agentia Moldopres, citata de Rompres. Cu acest prilej, au fost abordate diverse aspecte ale relatiilor bilaterale si au fost examinate aspecte legate de procesul de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana. Potrivit biroului de presa al presedintiei de la Chisinau, Vladimir Voronin si Traian Basescu au avut un schimb de opinii referitor si la rezultatele alegerilor parlamentare din Ucraina.

Sondaj - Viciile la romani - alcoolul si tutunul


Unul din cinci romani fumeaza si unul din patru consuma in mod obisnuit vin, releva o ancheta asupra conditiilor de viata ale romanilor realizata de Institutul National de Statistica (INS) in perioada iunie 2004-mai 2005. Aproape o treime dintre barbati fumeaza, in timp ce doar una din 11 femei are acest viciu. Conform sondajului, fumatorii se intalnesc preponderent (62%) in mediul urban. 40% dintre romani beau bere cel putin o data pe saptamana, iar unul din sapte consuma frecvent bauturi alcoolice tari, arata studiul.

Galati - O parte a santierului naval este sub ape


Nivelul crescut al Dunarii ingrijoreaza autoritatile. Ultimele masuratori arata ca Dunarea a ajuns ieri la peste 6 metri, iar meteorologii anunta ca in urmatoarele doua zile nivelul va fi si mai ridicat. O parte din santierul naval din Galati este deja sub ape. Pierderile suferite sunt estimate la aproape 500.000 de euro.

Arad - Oaspeti regali la Castelul Savarsin


Regele Simeon al Bulgariei si Regina Margareta, impreuna cu Principele Lorencz al Belgiei si Principesa Astrid, aflati intr-o vizita privata in Romania, sunt prezenti in acest sfarsit de saptamana la Castelul Savarsin, invitati fiind de Principesa Margareta si Principele Radu de Hohenzolern, transmite Rompres. Cele doua familii regale din Bulgaria si Belgia efectueaza o vizita de cinci zile in tara noastra. Pe langa Savarsin, familia princiara a Romaniei isi va insoti oaspetii la Manastirea Pasarea de langa Bucuresti si la gala premiilor UNITER, care va avea loc maine seara. Potrivit Principelui Radu de Hohenzolern, dincolo de latura amicala, vizita la Savarsin are si un caracter simbolic: Bulgaria si Romania vor adera impreuna la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007.

Proiect - Papagali si pesti pentru cutremure


Ieri la Sectia Seismica de la Vrancioaia a fost prezentat un proiect privind sesizarea producerii cutremurelor cu ajutorul animalelor. Din primele cercetari a rezultat ca pestii devin agitati in cazul producerii unui cutremur mare, iar papagalii nu se mai misca.


"Participi la marea pacaleala" - Fluturasi portocalii, de la PSD


Membrii organizatiei de tineret a PSD Cluj au impartit ieri in municipiile din judet 10.000 de plicuri portocalii continand mesaje critice la adresa Aliantei D.A. Pe fluturasii din plicuri scria "Am ieftinit gazul, am redus impozitele, am marit pensiile. Traim mai bine", iar pe verso, "Felicitari! Participi la marea pacaleala". (L. N.)

×
Subiecte în articol: observator romani