x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oficialii europeni au aprobat un amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Oficialii europeni au aprobat un amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

25 Feb 2022   •   15:40
Oficialii europeni au aprobat un amplu pachet de sancțiuni împotriva  Rusiei
Sursa foto: Hepta

Liderii europeni au aprobat un pachet de sancțiuni prin care vor să tragă la răspundere Kremlinul.

Potrivit Comisiei Europene, sancțiunile se bazează pe cinci piloni.

În primul rând, pachetul include sancțiuni financiare care blochează accesul Rusiei la cele mai importante piețe de capital.

„Vizăm în prezent 70 % din piața bancară rusă, dar și principalele întreprinderi deținute de stat, inclusiv în domeniul apărării”, potrivit paginii de Facebook a Comisiei Europene în România.

Al doilea pilon principal vizează sectorul energetic, un domeniu economic esențial care aduce beneficii în special statului rus.

„Interdicția noastră la export va afecta sectorul petrolier, împiedicând Rusia să își modernizeze rafinăriile petroliere”, arată sursa citată.

În al treilea rând, se va interzice integral vânzarea de aeronave, piese de schimb și echipamente către companiile aeriene ruse.

În al patrulea rând, va fi limitat accesul Rusiei la tehnologii esențiale.

„Vom împiedica accesul Rusiei la tehnologii importante de care are nevoie pentru a construi un viitor prosper”, potrivit CE.

„În fine, acționăm în domeniul vizelor. Diplomații și grupurile asociate, precum și oamenii de afaceri nu vor mai avea acces privilegiat în Uniunea Europeană", a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

 

 

×
Subiecte în articol: Ursula von der Leyen