Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a declarat, marţi, după ce Ovidiu Miculescu a primit aviz negativ la Comisiile de cultură, că Raluca Turcan a încălcat legea pentru că actuala putere vrea să rămână "la ciolan" cu ajutorul UDMR şi vrea să pună în fruntea SRR un "huligan".
"Grupul PSD s-a retras din sală, noi am înţeles că trebuie să respectăm Legea, doamna Turcan a înţeles că nu trebuie să respecte legea. Noi am cerut să se spună la vot în ordinea audierilor, prima oară cel de la Radio, a doua oară cel de la Televiziune. Doamna Raluca Turcan a refuzat să supună la vot această propunere. Avizul Comisiei e negativ, noi am votat cum era firesc şi legal, am validat un vot al CA pentru TVR, însă atunci când a fost vorba de Radio, puterea a votat împotriva votului CA, pentru că, practic, îl vor pe domnul Demeter în fruntea Radioului", a susţinut Vasilescu.Olguţa Vasilescu a spus că PSD va lua o decizie legată de ce va face în plen. "Noi în afară să cerem să se respecte legea nu ştim ce mai putem să mai facem, am crezut că la Camera Deputaţilor numai doamna Roberta Anastase încalcă în picioare legislaţia, văd că pe linie feminină se păstrează această practică şi văd că şi doamna Turcan face acelaşi lucru. Au călcat în picoare legea astăzi pentru a da UDMR-ului postul de preşedinte al CA al Radioului public, şi nu UDMR-ului, ci unui huligan din UDMR care a fost arestat pentru acte de huliganism. Iată că puterea de azi îl premiază punându-l preşedinte la poate cea mai echilibrată instituţie media din România", a conchis senatorul PSD.
Ovidiu Miculescu, propus de noul Consiliul de Administraţie al SRR pentru şefia radioului public, a primit aviz negativ din partea Comisiilor de cultură reunite, PSD susţinând că puterea a votat împotriva candidaturii acestuia.