x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oltchim intră în insolvenţă. Lider sindicat: Combinatul trebuie pregătit pentru privatizare prin relansarea producţiei

Oltchim intră în insolvenţă. Lider sindicat: Combinatul trebuie pregătit pentru privatizare prin relansarea producţiei

23 Ian 2013   •   15:33
Oltchim intră în insolvenţă. Lider sindicat: Combinatul trebuie pregătit pentru privatizare prin relansarea producţiei
Sursa foto: jurnalul.ro

Compania Oltchim va intra în insolvenţă, cererea în acest sens urmând să fie transmisă Tribunalului Vâlcea, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, potrivit Mediafax. Propunerea în acest sens a fost prezentată în şedinţa de astăzi a Guvernului. Ministrul Economiei a precizat că, la ora 16.00, Consiliul de Administraţie al companiei se va întruni pentru a adopta o decizie în acest sens.

"Consiliul de administraţie se va întruni la sediul societăţii. Dacă declaraţiile lui Varujan Vosganian vor fi urmate de reluarea activităţii atunci este ok şi putem sta la masă să discutăm. Trebuie să evaluăm situaţia în ansamblul ei, să vedem ce înseamnă aprobarea capitalului de lucru şi protejarea lui prin măsura de insolvenţă. Noi ne propunem să păstrăm cât mai mulţi oameni pe platformă şi să le asigurăm salariile. Oltchim trebuie pregătit pentru privatizare prin relansarea producţiei pentru că aşa cum este acum este puţin atractiv pentru investitori", a declarat Corneliu Cernev, lider de sindicat al Olchim.

Ieri, autorităţile române au prezentat reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional patru soluţii pentru Oltchim, printre care şi insolvenţa combinatului, însă aceştia dau puţine şanse unei soluţii viabile, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

"Mâine (n.r. miercuri) voi depune un memorandum în Guvern în legătură cu perspectivele Oltchim şi avem deja un punct de vedere pe care l-am prezentat FMI. Ei au agreat că formula noastră este corectă. Rămâne discuţia cu viabilitatea acestei mari probleme economice. Am prezentat patru soluţii săptămâna trecută, printre care era şi insolvenţa şi o alta care să lase lucrurile aşa cum sunt", a afirmat Vosganian.

Ministrul Economiei a precizat că soluţia pe care o va propune Guvernului ar putea fi "interesantă" pentru autorităţi.

"Cei de la FMI dau prea puţine şanse unei soluţii pentru Oltchim. Eu am explicat că privatizarea anterioară, acest Broadway care a avut loc aici (n.r. la Ministerul Economiei) s-a desfăşurat în condiţii politice mai complicate şi a alungat investitorii. Sper că, având şi avantajele soluţiei pe care o vom prezenta... S-ar putea să fie interesantă soluţia", a mai spus Varujan Vosganian.

×
Subiecte în articol: oltchim insolventa