x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Omar Hayssam, audiat la DNA în dosarul IPRS Băneasa

Omar Hayssam, audiat la DNA în dosarul IPRS Băneasa

26 Iul 2013   •   08:58
Omar Hayssam, audiat la DNA în dosarul IPRS Băneasa
UPDATE 10:00 - Omar Hayssam a fost dus în această dimineaţă la sediul DNA. Hayssam a fost audiat într-un dosar privind privatizarea IPRS Băneasa, în care este acuzat de fals în acte. La scurt timp după audierile de la DNA, Hayssam a fost transportat înapoi la Penitenciarul Rahova.

Sirianul, încarcerat de marti la Penitenciarul Rahova, nu a fost vizitat de nicio persoană apropiată până acum.

Hayssam ar putea primi astăzi vizita soţiei sale. Adela Omar trebuie să primească mai întâi acordul conducerii închisorii.
----------------------------------------------

Omul de afaceri Omar Hayssam este audiat la această oră la Direcţia Naţională Anticorupţie într-o cauză penală având ca obiect privatizarea IPRS Băneasa, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

"Persoana la care faceţi referire în cerere este vizată într-o cauză penală având ca obiect privatizarea IPRS Băneasa. În cadrul procedurii de privatizare a acestui agent economic, au fost depuse mai multe înscrisuri false referitoare la experienţa şi capacitatea financiară a unei firme (reprezentată de Omar Hayssam), acte necesare pentru a participa la privatizarea IPRS Băneasa", se arăta într-un răspuns al DNA transmis vinerea trecută Agerpres.

Omar Hayssam, care a fost adus în urmă cu o săptămână în România, se află în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova începând de marţi, pentru a-şi ispăşi mai multe condamnări. El va rămâne la Penitenciarul Rahova pentru următoarele 21 de zile, cât reprezintă perioada de carantină, au precizat pentru AGERPRES oficiali ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Potrivit surselor citate, după expirarea perioadei de carantină, se va forma o comisie care îl va repartiza pe Omar Hayssam într-un regim de detenţie, conform faptelor pentru care a fost condamnat. În funcţie de acest lucru, el poate rămâne în continuare la Penitenciarul Rahova, fiind vorba despre un regim de maximă siguranţă sau poate fi transferat la alt penitenciar.

Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în patru dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", 3 ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu", 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Primele trei condamnări sunt definitive.

El mai este judecat şi în dosarul "Manhattan", aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de delapidare, prejudiciul fiind de aproximativ 20 milioane de euro.

Hayssam a fost trimis în judecată în acest dosar în octombrie 2012 de procurorii DIICOT, alături de fratele său, Mohamad Omar, cumnatul lui, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi.

Potrivit DIICOT, cei cinci au constituit un grup infracţional organizat şi au acţionat premeditat şi planificat în vederea nerestituirii creditelor şi trecerii patrimoniilor SC Bucovina Mineral Water şi SC Rio Soft Drinks SA în cadrul altor societăţi din "Grupul Manhattan".

Procurorii susţin că Hayssam şi complicii lui au contractat împrumuturi bancare în numele Bucovina Mineral Water şi Rio Soft Drinks SA, după care au transferat patrimoniile celor două companii (fabrica de sucuri Rio din Timişoara şi fabrica de îmbuteliere ape minerale şi sucuri Bucovina din Vatra Dornei) către ale societăţi reale sau fantomă din "Grupul Manhattan".

Prejudiciul produs este de 78,4 milioane de lei pentru infracţiunea de delapidare, 4.171.261,86 de dolari, respectiv 2.295.698 de lei pentru infracţiunea de evaziune fiscală, 17,3 milioane de lei pentru infracţiunea de spălare a banilor, totalul fiind de aproximativ 20 milioane de euro.

×