Una din patru instituții de asistență medicală din întreaga lume nu dispune de apă, ceea ce aduce un risc mai mare de a contracta COVID-19 pentru personalul sanitar și pacienți, a avertizat OMS, luni, notează AFP.
Aproximativ 1,8 miliarde de persoane vizitează sau lucrează în unităţi sanitare care nu dispun de servicii de aprovizionare cu apă de bază, atrag atenţia Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (Unicef) într-un raport comun bazat pe date din 165 de ţări.
„Activitatea într-o unitate sanitară fără apă, salubrizare şi igienă seamănă puţin cu a-i trimite pe medici şi pe asistenţii medicali să lucreze fără echipament de protecţie personală", a precizat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, amintind că "aprovizionarea cu apă, salubrizarea şi igiena în unităţile sanitare sunt fundamentale pentru a opri COVID-19".
De asemenea, OMS atrage atenția că proporția personalului sanitar infectat cu COVID-19 este mult mai mare decât în restul populației. Astfel, personalul sanitar reprezintă sub 3% din populație, însă 14% din cazurile raportate la nivel mondial.
Potrivit raportului, una din patru instituţii de asistenţă medicală din lume nu dispune de servicii de aprovizionare cu apă, una din trei nu asigură o igienă adecvată a mâinilor în cazul în care este acordată îngrijirea, una din zece nu are acces la serviciile de salubrizare, iar una din trei nu îşi sortează deşeurile corespunzător.
Situaţia cea mai catastrofală este însă întâlnită în cele 47 de ţări cel mai puţin dezvoltate ale planetei: una din două instituţii sanitar nu dispune de un serviciu de aprovizionare cu apă potabilă de bază, una din patru nu este echipată cu dispozitive de spălare a mâinilor acolo unde se asigură îngrijirea medicală, iar trei din cinci nu au acces la serviciile de salubrizare de bază.