x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oprescu: Pasajul de la Pipera va fi gata înainte de Paşte. Urmăreşte stadiul lucrărilor pe webcam Jurnalul.ro

Oprescu: Pasajul de la Pipera va fi gata înainte de Paşte. Urmăreşte stadiul lucrărilor pe webcam Jurnalul.ro

30 Mar 2012   •   11:49
Oprescu: Pasajul de la Pipera va fi gata înainte de Paşte. Urmăreşte stadiul lucrărilor pe webcam Jurnalul.ro

Pasajul de la Pipera, liftul de la pasajul Basarab, asezamantul social de la Caritas sau adapostul de caini din afara Bucurestiului sunt lucrari care vor fi gata in aceasta primavara, a declarat vineri primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Urmareste stadiul lucrarilor pe webcam Jurnalul.ro

Pasajul Pipera va fi gata pana la Paste, a spus el. 'Din punct de vedere fizic, deasupra este terminat, raman localele (n.r. - strazile adiacente), sa pot sa am o circulatie coerenta, nu sa produc conflict de circulatie si cand cobori dupa pasaj, la Caranfil, sa te apuci sa stai la coada', a explicat primarul general.

Potrivit edilului-sef, lucrarile la pasaj au fost intarziate din cauza strazilor adiacente si a operatiunilor de mutare a firelor subterane. 'Sper ca pana la Pasti, sa-i dam drumul, sa circule lumea linistita', a spus Oprescu.

Tot in aceasta primavara, a spus el, va fi gata liftul de la Pasajul Basarab. 'Acolo, au fost cateva amenajari si reamenajari serioase. Cum incepea sa ploua, aveam statia uda. S-au remediat toate problemele, a inceput sapatura pentru trotuarul rulant si putem sa-i dam drumul, in aceasta primavara', a anuntat primarul general.

O alta lucrare la care s-a referit Sorin Oprescu a fost asezamantul social din curtea fostului Spital Caritas, despre care a spus ca se va deschide in cateva saptamani.

'Lucrarile au fost intarziate de controlul de prefinantare din Ministerul Muncii. Acum doua saptamani au dat liber, s-a incheiat contractul, acum umbla sa selecteze persoane care au nevoie sa fie ingrijite in aceste stabilimente, cu cat mai multa corectitudine. Din punct de vedere fizic, cladirea este refacuta. Suntem gata, si contractul e gata', a afirmat edilul-sef.

Nu in ultimul rand, primarul general s-a referit la adapostul de caini care urmeaza sa fie construit in afara Bucurestiului. 'Va fi gata cat de curand. Nu spun unde. Adapostul va gazdui aproximativ 5.000-8.000 de catei. E facut din pomana', a spus Oprescu.(Agerpres)

65 de scoli modernizate prin programul BEI

Tot astazi, Sorin Oprescu a vizitat Grupul Scolar Industrial Republica (sectorul 3) si scoala nr. 62 (sectorul 2). cele doua scoli fiind incluse in programul de reabilitare BEI. Potrivit datelor PMB, In perioada 2006-2008 s-au finalizat doar 2 scoli, iar in intervalul 2008-2011 s-au finalizat 65 de scoli. Alte 25 de sunt receptionate partial, iar alte 12 scoli sunt in lucru, in diverse stadii de executie. “Prin acest program BEI, am reusit sa finalizam 65 de scoli, alte 25 fiind aproape terminate, adica s-au predat corpuri de scoala dar mai sunt de facut finisaje si diverse amenajari. Speram sa finalizam toate scolile pana la sfarsitul anului, mai avem de dotat cantine, laboratoare (de IT, biologie, chimie, etc), si sa terminam montarea de sisteme de supraveghere video, pentru siguranta elevilor, in toate scolile incluse in program' a declarat Oprescu, edilul Capitalei. De altfel, prin acordul BEI s-au realizat: sali de sport (26 noi si 10 modernizate), 350 de laboratoare de informatica, chimie, biologie, fizica; 90 cabinete medicale, 34 cabinete stomatologice; 5 internate; 4 after-school; peste 20 cantine cu blocuri alimentare proprii.

Programul “Reabilitarea Infrastructurii Educationale din Bucuresti' are drept scop imbunatatirea spatiilor educationale din Bucuresti, prin asigurarea unor conditii corespunzatoare standardelor europene din punct de vedere al spatiilor destinate procesului educational, dotate corespunzator normelor privitoare la igiena, la securitatea si stabilitatea constructiilor. (Iulia Barbu)

×