x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ora Pământului, din nou în casele noastre

Ora Pământului, din nou în casele noastre

de Anca Aldea    |    24 Mar 2011   •   19:54

În seara de 26 martie, sâmbătă, între orele 20:30 şi 21:30, se va stinge lumina în numeroase colţuri ale Planetei. Oamenii sunt încurajaţi să întrerupă, timp de 60 de minute, alimentarea cu energie electrică pentru a contribui, cât de puţin, la reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, una dintre principalele cauze pentru care schimbările climatice actuale sunt considerate riscante pentru sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător.

Evenimentul de sâmbătă se numeşte „Earth Hour” („ora Pământului”) şi a fost iniţiat în urmă cu patru ani de autorităţile oraşului australian Sydney în semn de protest faţă de lipsa unui set concret şi coe­rent de măsuri globale care să combată încălzirea Planetei. Potrivit unor studii, cel puţin două milioane de oameni au răspuns în 2007 apelului de a stinge lumina şi a deconecta aparatura timp de oră în orice loc s-ar fi aflat. În 2008, Earth Hour a devenit o mişcare globală, după ce locuitorii din 27 de oraşe mari de pe Glob au participat la eveniment. Un an mai târziu, numărul oraşelor a ajuns la 4.000, din 88 de ţări, iar în 2010, studiile au arătat că un miliard de oameni din întreaga lume au stins lumina, în acelaşi timp, în semn de respect pentru Planetă.

În România, evenimentul este susţinut şi promovat de organizaţiile de mediu, precum şi de importante instituţii ale statului. Într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei se arată că, începând de luni, 21 martie, la sediile instituţiei s-a consumat mult mai puţină energie ca până acum, iar sâmbătă, jandarmii au promis că îşi vor deconecta aparatura, timp de o oră, de la curentul electric şi vor stinge luminile în propriile locuinţe.

În ţările mai civilizate decât Ro­mâ­nia, campania de susţinere a Orei Pă­mântului îşi face întotdeauna loc în agenda politicienilor. În Marea Britanie, de exemplu, premierul David Cameron a înregistrat un me­saj video pe care l-a postat pe YouTube: „Cu toţii trebuie să avem această responsabilitate. Aceasta este cheia cu care putem lupta cu încălzirea globală”.

×
Subiecte în articol: observator