„Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de astăzi, 29 noiembrie, un proiect de hotărâre privind impunerea unei obligații de serviciu public în vederea operării serviciilor aeriene regulate între Aeroportul Oradea și Aeroportul din München”, se arată în comunicat.
München a fost ales ca destinație datorită poziției sale de hub aerian internațional, care oferă legături convenabile către numeroase destinații globale, facilitând astfel accesul direct la rețele aeriene extinse, mai transmite sursa citată.
„Pornind de la nevoia comunității bihorene de a fi cât mai racordată cu lumea, continuăm preocupările pentru a găsi variante de operare pentru cursele interne și internaționale, astfel încât bihorenii să poată circula în țară și în Europa pe calea aeriană, iar cei care vor să ne viziteze orașul și județul să poată să o facă mult mai facil. Este vorba despre un demers care implică aprobarea unei obligații de serviciu public pe ruta Oradea-München, documentația urmând să fie transmisă Comisiei Europene”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședinta Consiliului Județean Bihor.
Pentru a asigura funcționarea constantă a acestei rute, autoritățile locale vor impune o obligație de serviciu public, o măsură ce urmează să fie aprobată de Consiliul Județean Bihor și apoi trimisă spre avizare Comisiei Europene, se menționează în comunicat.
Operatorii vor trebui să îndeplinească anumite cerințe specifice, cum ar fi utilizarea aeronavelor cu o capacitate minimă de 90 de locuri și asigurarea a cel puțin trei zboruri săptămânale dus-întors între Oradea și München, potrivit sursei citate.
(sursa: Mediafax)