x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Orban anunță noi măsuri de relaxare: Cetățenii care se întorc din anumite țări nu mai intră în izolare la domiciliu. Decizia asupra prelungirii stării de alertă va fi luată însă săptămâna viitoare

Orban anunță noi măsuri de relaxare: Cetățenii care se întorc din anumite țări nu mai intră în izolare la domiciliu. Decizia asupra prelungirii stării de alertă va fi luată însă săptămâna viitoare

11 Iun 2020   •   20:42
Orban anunță noi măsuri de relaxare: Cetățenii care se întorc din anumite țări nu mai intră în izolare la domiciliu. Decizia asupra prelungirii stării de alertă va fi luată însă săptămâna viitoare

Premierul României, Ludovic Orban, a anunțat în această seară noi măsuri de relaxare a restricțiilor impuse de COVID-19, a informat . Guvernul va adopta însă săptămâna viitoare hotărârea pentru prelungirea stării de alertă, a declarat, în același timp, Orban. 

„În cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, am decis să propunem pentru hotărârea de guvern reluarea unor activități și o serie de alte măsuri de relaxare În primul rând, o să mă refer la o măsură foarte importantă, care privește izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din alte țări”, a spus premierul.

„INSP va aplica o metodologie de evaluare a nivelului de răspândire a infecției cu coronavirus în celelalate țări. În baza acestei metodologii se va acorda un coeficient privitor la nivelul de răspândire, pe baza analizei numărului de infectări din ultimele 14 zile. Toate țările care vor avea un coeficient sub coeficientul de 5 vor intra în măsura de exceptare de la obligația de izolare la domiciliu pentru 14 zile pentru cetățenii care vin din aceste țări. Am să dau câteva exemple ca să înțelegeți. E vorba de țări cu un nivel redus de răspândire, cum e Austria, Bulgaria, Grecia și alte țări de la nivel european, unde e evident că și în baza evaluării care e aplicată și în alte țări, evaluarea pe care o face INSP o face pe baza unei metodologii care e recomandată de la nivel european. E normal să renunțăm la această măsură de izolare, care creează probleme pentru foarte multe categorii de cetățeni”, a adăugat el.

„De asemenea, traficul aerian cu toate aceste țări care vor avea sub coeficientul 5 va putea fi reluat, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza evaluării făcute de INSP.

Sigur că, dacă sunt români care pleacă într-un sejur, ei când se întorc nu vor mai fi în izolare, cu condiția să meargă într-una din țările care vor fi exceptate. Sigur că va fi pusă condiția ca numărul de zile petrecute în țara respectivă să fie de 14 zile.

În privința activitățile economice, Comitetului Național pentru Situații de Urgență propune reluarea activității economice în spații comerciale cu mai multe magazine, respectiv în mall-uri. Aici vom păstra interdicția privitoare la cinematografe, la restaurante, cafenele din cadrul mall-urilor. Cele care sunt pe terase vor fi permise. De asemenea, acele săli de jocuri care există în mall-uri se vor menține închise.

Se va relua activitatea de tratament balnear, în condițiile pe care le va stabili, prin ordin, ministrul Sănătății.

E o măsură care am văzut că a suscitat dezbateri. Odată cu încheierea școlii, va înceta măsura de sprijin care a fost instituită pe perioada suspendării școlilor, care a permis părinților să poată sta acasă cu elevul, beneficiind de plata a 75% din salariu. Această formă de sprijin care a funcționat pe perioada stării de urgență, de alertă, cât au fost închise școlile, va înceta. Multe familii active vor fi în situația în care le va fi foarte dificil să găsească o soluție pentru ca în perioada în care se duc la serviciu, să existe o persoană care să aibă grijă de copii. Recomandarea noastră este să facă tot ce e posibil pentru a găsi soluții în cadrul familial. Dar dacă nu vor exista astfel de soluții, permite, în condiții extrem de stricte, redeschiderea grădinițelor care funcționează pe perioada verii.

Se va permite creșterea numărului de persoane de la 3 la 6, inclusiv pentru activitățile sportive și recreative care se desfășoară în aer liber.

Se permite reluarea activităților pentru jocurile de noroc, respectiv Loteria, casele de pariuri, care reprezintă un risc epidemiologic relativ scăzut.

Se reia activitatea din piscinele exterioare

Acestea sunt măsuri de relaxare care se aplică din 15 iunie. Nu azi vom lua decizia de prelungire a stării de alertă, ci săptămâna viitoare. Decizia o vom lua săptămâna viitoare, în prima ședință care se va organiza. Starea de alertă e valabilă până pe 16 iunie, inclusiv!", a spus Orban.

×
Subiecte în articol: masuri de relaxare ludovic orban