x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator OTV, fără emisie din cauza lui Moculescu

OTV, fără emisie din cauza lui Moculescu

de Adrian Vaduva    |    15 Apr 2008   •   00:00

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, marţi, să suspende emisia OTV miercuri din cauza emisiunilor "Dan Diaconescu direct", în care s-a discutat viaţa lui Horia Moculescu.



Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, marţi, să suspende emisia OTV miercuri din cauza emisiunilor "Dan Diaconescu direct", în care s-a discutat viaţa lui Horia Moculescu.

Într-una dintre acestea fosta soţie, Mariana Moculescu, l-a acuzat pe compozitor că a înjurat-o, a ameninţat-o cu moartea şi a bătut-o. De asemenea, fiica minoră a lui Moculescu a fost intervievată telefonic. În plus, Horia Moculescu nu a fost prezent în nici una din emisiuni.

Totodată membrii Consiliului a analizat şi emisiunea "Dan Diaconescu direct" din 11 aprilie, în care un tată şi-a adus copilul de şase ani în emisiune. Copilul a asistat la disputa pe care tatăl o avea cu mama acestuia. Potrivit membrilor CNA, OTV a încălcat în emisiunile despre Horia Moculescu art. 10, art. 11, art. 36, art. 42, alin. 4 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, fapt pentru care Ioan Onisei a propus suspendarea emisiei OTV pentru trei ore. Potrivit art. 10, "interviurile şi declaraţiile copilului trebuie luate şi difuzate cu responsabilitate şi discernămînt, astfel încît acesta să nu fie chestionat pentru a-i fi smulse păreri referitoare la probleme intime de familie sau pentru a-i fi cerute opinii în chestiuni care depăşesc puterea lui de judecată", în timp ce art. 11 prevede că "radiodifuzorii au obligaţia de a lua toate măsurile astfel încît copilul implicat, în orice mod, în emisiuni de radio sau de televiziune să nu fie expus nici unui risc fizic, psihic ori moral care ar putea decurge din realizarea respectivelor emisiuni". Articolul 36 prevede că "(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale", iar art. 42, alin 4 ­ "Realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane". În acelaşi timp, OTV a încălcat art. 36, art. 9, alin. 3 şi art. 2 şi 3 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, în emisiunea "Dan Diaconescu direct" din 11 aprilie. Potrivit art. 2, "ori de câte ori copilul este subiect al emisiunilor audiovizuale, radiodifuzorii au obligaţia să respecte principiul interesului superior al acestuia", în timp ce art. 3 impune: "Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale". Postul lui Dan Diaconescu a mai avut două suspendări de zece minute pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale.

×
Subiecte în articol: mass-media moculescu