Hans Kluge a declarat, într-un interviu pentru Fanpage.it: „din păcate, pandemia nu se va încheia în 2022. Dar, pe măsură ce intrăm în cel de-al treilea an, sper să se încheie faza acută. Este prea devreme pentru a numi COVID-19 o boală endemică, chiar și cu Omicron".
„Dintr-o perspectivă pur evolutivă, agenții patogeni au tendința de a evolua spre o mai mare replicabilitate și o virulență mai redusă în gazdele lor, adică oamenii. Și Omicron pare să se încadreze în această logică și se speră că va lăsa un grad ridicat de imunitate în rândul populației, care ar putea ajuta la stabilizarea pandemiei. Toți virușii evoluează și suferă mutații, așa că este foarte posibil să vedem o altă variantă undeva în lume, care s-ar putea răspândi rapid în alte locuri, așa cum s-a întâmplat cu Delta și Omicron”, a spus Hans Kluge.
Directorul regional OMS pentru Europa a adăugat că vaccinarea rămâne una dintre cele mai bune modalități de prevenire a formelor grave ale bolii și a deceselor, dar trebuie să continuăm să aplicăm toate celelalte măsuri despre care știm că sunt eficiente împotriva virusului, cum ar fi purtarea măștilor, aerisirea corespunzătoare a spațiilor închise, respectarea distanțării fizice și spălarea frecventă a mâinilor, scrie Mediafax
„Suntem încă în mijlocul acestei pandemii, în special din cauza inechității uriașe în vaccinare, așa că, din păcate, această pandemie nu se va încheia în 2022. Dar, pe măsură ce intrăm în cel de-al treilea an, sper să se încheie cel puțin faza acută. Este prea devreme pentru a numi COVID-19 o boală endemică. Endemicitatea presupune o circulație stabilă a virusului la niveluri previzibile de transmitere. Avem încă o mulțime de incertitudini”, a mai spus Kluge.
Întrebat dacă, odată cu varianta Omicron, ne îndreptăm spre o vaccinare sezonieră, precum cea împotriva gripei, Hans Kluge a răspuns că semnele sunt „promițătoare”, dar nu trebuie să comparăm Omicron cu gripa, fiind foarte infecțioasă și poate fi încă, totuși, mortală, mai mult decât gripa: „spunând că e ca o gripă nu va face decât să îi facă pe oameni să coboare garda, ceea ce este ultimul lucru pe care ar trebui să îl facă acum. Gripa și SARS-CoV-2 sunt două familii de virusuri foarte diferite, care generează reacții foarte diferite. Amintiți-vă că gripa ucide aproximativ 15.000 de persoane pe an într-o țară precum Marea Britanie sau Spania, într-un an obișnuit. Dar o persoană complet vaccinată este de zece ori mai protejată împotriva bolilor grave sau a decesului decât o persoană nevaccinată sau doar parțial vaccinată. Prin urmare, vaccinarea rămâne crucială, atât pentru gripă, cât și pentru COVID-19".