x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PARC ÎN BERCENI / Un zid uman contra defrişării

PARC ÎN BERCENI / Un zid uman contra defrişării

de Iulia Barbu    |    24 Noi 2008   •   00:00
PARC ÎN BERCENI / Un zid uman contra defrişării

Peste 200 de oameni s-au adunat ieri în parcul de pe Aleea Ciceu, din Sectorul 4. Aceştia au cerut sprijinul lui Dan Voiculescu, candidatul Alianţei PSD+PC la Senat în Colegiul 8, Sectorul 4, pentru ca zona verde să nu fie distrusă prin ridicarea unui bloc de zece etaje.



Locatarii s-au mobilizat ieri-dimineaţă în părculeţul vânat de intenţiile imobiliare ale băieţilor deştepţi. Ştiu foarte bine că în faţa acestor grupuri de interese trebuie să fie uniţi. Jurnalul Naţional a urmărit afacerea de pe Aleea Ciceu şi modul în care cei 2.500 de metri pătraţi au ajuns din parc temelie de bloc. Între timp, oamenii au cerut în instanţă anularea titlului de proprietate pentru zona verde din faţa blocului lor. Pentru reuşita acţiunii, ei au cerut şi sprijinul autorităţilor locale, dar şi al lui Dan Voiculescu. Prezent la întâlnire, Voiculescu i-a asigurat pe locatari de întregul suport. "Potrivit calculelor, în Sectorul 4 al Ca­pitalei avem patru metri pătraţi de verdeaţă pe cap de locuitor. Peste tot au făcut blocuri. Noi ne dorim să păstrăm măcar parcul acesta. Să îl îngrijim şi să nu avem în faţa geamurilor beton. Vara este un calvar, şi în acest spaţiu ne recreem şi noi", a explicat una dintre pensio­nare. Dorinţa acestor oameni este una cât se poate de simplă. Ei vor să adopte acest parc şi mai vor ca autorităţile să nu îşi dea acordul pentru ridicarea monstrului de beton. Asociaţiile de locatari au cerut ca, în cadrul campaniei demarate de Jurnalul Naţional, "Să adoptăm împreună un parc", să fie strecurat şi peticul lor de verdeaţă. Pe una dintre pancartele aduse ieri scria: "Parc adoptat de Dan Voiculescu şi comunitatea locală". "Suntem conştienţi de ceea ce se întâmplă şi vrem să fim reprezentaţi corect şi pe viitor. O lege pentru protejarea zonelor verzi este mai mult decât necesară. Ştim că proprietatea privată este garantată, dar retrocedarea acestei bucăţi de teren ridică numeroase semne de întrebare. Răul trebuie tăiat de la rădăcină", a precizat un domn cu un vraf de acte în braţe.

Timp de mai bine de 40 de ani, terenul a servit drept zonă de recreere pentru cei peste 1.500 de locatari din zona Berceni. Toate bune şi frumoase până în momentul în care celebra comisie a fostului prefect Mioara Mantale a dat girul unui dosar de retrocedare. Dosarul girat de Mantale a făcut cadou unui bărbat de 92 de ani parcul de pe Aleea Ciceu. Se pare că, imediat ce actele acestuia au devenit "vizibile", Ion Rusescu a fost contactat de Căpăţână Marian-Jean, un specialist în retrocedări cu iz de tunuri imobiliare. Modul în care Rusescu şi-a cedat drepturile litigioase şi înţelegerea pe care i-a propus-o Căpăţână se găsesc pentru moment la capitolul "secret". Ceea ce a urmat depăşeşte însă orice scenariu. Astfel, în scurtă perioadă, terenul a fost vândut de două ori. De la Căpăţână Marian-Jean, cel care a obţinut avizarea blocului de zece etaje, terenul ajunge la SC EASTERN ESTATES & INVESTMENTS ROMANIA SRL, firmă care, la rândul ei, vinde cei 2.500 de metri pătraţi către SC EASTEN KRONSTADT SRL. Administratorul ultimului beneficiar al terenului este un cetăţean străin – Josep Francesc Vandellos Alamilla, domiciliat în Spania. SC EASTEN KRONSTADT SRL apare în acte cu sediul social în Braşov. Potrivit ultimelor date, această firmă s-a mutat însă în Bucureşti, în Sectorul 3.

O ALTFEL DE REACŢIE
În tot acest timp, locuitorii din zonă nu au stat degeaba. Au trimis sesizări la toate instituţiile abilitate. În cele câteva pasaje ale memoriului locatarilor, legile sunt menţionate cu atenţie, la fel cum sunt menţionate şi cerinţele Uniunii Europene în privinţa spaţiilor verzi. Or, de la 20 de metri pătraţi, cât este norma europeană, până la patru metri pătraţi, cât au locuitorii din Berceni, diferenţa este mai mult decât considerabilă. Pentru binele imobi­liar al unor firme şi al unor oameni de afaceri, autorităţile s-au străduit destul de mult. Asta pentru că Ion Rusescu moşteneşte o parte din terenul deţinut de mama lui tocmai în judeţul Ilfov, la fosta Mănăstire Văcăreşti.

Spre deosebire de alţi moştenitori care au bătut ani în şir la uşile autorităţilor pentru dreptul lor, Rusescu nu a trebuit decât să ceară o "recompensare", eventual recompense băneşti. S-a ales însă cu un parc de toată frumuseţea în Sectorul 4. Pentru avântul autorităţilor, oamenii au fost nevoiţi să îşi angajeze avocat şi să ceară în instanţă anularea titlului de proprietate. Tot ei, locuitorii, au cerut şi sprijinul Jurnalului Naţional, pentru că au urmărit campania noastră: "Să adoptăm împreună un parc!"

×
Subiecte în articol: observator parc