x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Parchet: Mihail Bălășescu a fost lovit în cap cu o vază și sugrumat de fostul socru

Parchet: Mihail Bălășescu a fost lovit în cap cu o vază și sugrumat de fostul socru

07 Sep 2015   •   18:18
Parchet: Mihail Bălășescu a fost lovit în cap cu o vază și sugrumat de fostul socru

Mihail Bălășescu, fost secretar general adjunct al PNL, a fost găsit mort, vineri seară, într-o locuință din Bragadiru, județul Ilfov, iar principalul suspect este fostul său socru, care încă nu a fost prins de polițiști.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, în timp ce se afla în apartamentul său din orașul Bragadiru, Burghel l-a lovit de mai multe ori pe fostul său ginere, Mihail Bălășescu, cu o vază în cap și l-a sugrumat cu cinci coliere din material plastic, acte de violență ce au condus la decesul acestuia.

Conform concluziilor provizorii medico-legale, moartea lui Mihail Bălășescu a fost violentă și a survenit în urma asfixiei mecanice prin strangulare.

Parchetul mai arată că victima prezenta și o serie de leziuni traumatice (plăgi contuze epicraniene și la nivelul feței, fractură nazală, hematoame, echimoze, excoriații), produse cu un corp dur, cu puțin timp anterior decesului în contextul procedurii strangulării.

Lidia Cernătescu, avocata lui Mihail Bălășescu, a declarat că acesta avea un conflict atât cu fostul socru, dar și cu fosta soție, Ana Maria Burghel.

Conflictul era legat de modul în care au fost împărțite bunurile între Mihail Bălășescu și Ana Maria Burghel, după ce aceștia au divorțat.

Principalul motiv de ceartă îl constituia faptul că Mihail Bălășescu a câștigat la partaj o mașină, care era însă în posesia socrului său.

Avocata susține că după partaj Mihail Bălășescu a început să primească amenințări de la fosta soție și sora acesteia, care avea un prieten recidivist.

"Mihail Bălășescu a obținut o mașină din bunurile pe care le aveau în comun și de două săptămâni era urmărit, amenințat. Fosta soție i-a dat cu spray în față, a fost internat la spital, a fost să dea declarații și când a ieșit de la poliție a fost urmărit de sora Anei Burghel și de către prietenul acesteia. Domnul Bălășescu a solicitat sprijinul organelor de poliție. Pe data de 31 august, a fost sunat de tatăl doamnei Burghel, care i-a spus: 'aș vrea să te ajut să îți recuperezi bunul, pentru că sunt certat cu fetele mele'. El m-a sunat să mă întrebe dacă sunt de acord să meargă sau ce îl sfătuiesc să facă. Eu i-am spus să nu se ducă", a arătat avocata Lidia Cernătescu.

De cealaltă parte, Ana Maria Burghel, cea de-a patra soție a lui Mihail Bălășescu, susține că acesta avea un comportament violent față de ea, de aceea a hotărât să divorțeze. 

Agerpres

×
Subiecte în articol: omor Mihail Balasescu