Procurorii Parchetului General au început urmărirea penală in rem (pentru faptă) în cazul plângerii penale depusă de DNA împotriva primarului Constanţei, Radu Mazăre. Informaţia a fost confirmată vineri pentru Agerpres de reprezentanţi ai Parchetului General.
În 15 septembrie, DNA a formulat faţă de primarul Constanţei, Radu Mazăre, un denunţ pentru săvârşirea infracţiunii de presiuni asupra justiţiei, în urma unor declaraţii publice făcute de acesta.
'Ca urmare a unor declaraţii publice făcute, la data de 12 septembrie, de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, persoană având calitatea procesuală de inculpat în dosarul nr. 2/ P/ 2014 aflat în faza de urmărire penală, Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat faţă de acesta un denunţ pentru săvârşirea infracţiunii de presiuni asupra justiţiei, prevăzută şi pedepsită de art. 276 Cod Penal. Denunţul a fost formulat în temeiul dispoziţiilor art. 290 combinat cu dispoziţiile art. 289 C.pr. pen. şi a fost înaintat, la data de 15 septembrie 2014, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare', potrivit unui comunicat al DNA transmis la acea dată.
Sursa citată preciza că, potrivit relatărilor apărute în mass-media, la o reuniune publică a organizaţiei de partid din care face parte, Radu Mazăre a făcut următoarele afirmaţii: 'Poate să te ia cu mascaţii de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile pe motiv de urgenţă şi timp de cinci luni de zile în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii. Păi (limbaj trivial la adresa procurorului de caz - n.n.), când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!? De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca noi care mai stăm pe aici liberi, neliberi să trăim într-o ţară normală'.
Potrivit dispoziţiilor art. 276 C.pen., este incriminată fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către organul de urmărire penală a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a-l influenţa sau intimida.
'Caracterul nereal al acestor afirmaţii rezultă din analiza activităţilor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 2/ P/ 2014, despre care inculpatul avea cunoştinţă în urma exercitării drepturilor procesuale referitoare la accesul la dosar. Totodată, împrejurarea în care Radu Mazăre a făcut aceste afirmaţii, caracterul lor public şi limbajul folosit denotă scopul urmărit de făptuitor, respectiv influenţarea şi intimidarea procurorului care efectuează urmărirea penală în cauză', a subliniat DNA.