Parchetul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal în care cercetează condiţiile în care elicopterul SMURD cu patru persoane la bord s-a prăbuşit luni în lacul Siutghiol din judeţul Constanţa.
"La data de 15 decembrie 2014, procurori militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu (constituindu-se pe rolul acestei unităţi un dosar penal) cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, un elicopter aparţinând SMURD Constanţa s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol, situat pe raza municipiului Constanţa, rezultând decesul celor patru persoane aflate la bord", se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Conform sursei citate, la locul accidentului s-au deplasat imediat doi procurori militari.
"În cursul zilei de astăzi, 16 decembrie 2014, la faţa locului continuă cercetările efectuate de procurori cu sprijinul unor specialişti criminalişti din cadrul Poliţiei Române, iar pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică", se precizează în comunicat.
Un elicopter al SMURD cu patru persoane la bord - doi piloţi de la Inspectoratul General de Aviaţie şi două cadre medicale ale SMURD Constanţa - s-a prăbuşit luni în lacul Siutghiol. Toţi membrii echipajului au murit.
În momentul producerii accidentului, elicopterul se întorcea dintr-o misiune aeromedicală, după ce transportase un pacient la Spitalul Judeţean Constanţa, conform MAI.