Primăria Capitalei a demolat, ieri, un imobil situat pe Strada Orhideelor, pentru continuarea lucrărilor la Pasajul Basarab. Protestele celor care locuiesc în zonă nu s-au lăsat aşteptate. Temându-se de demolarea casei în care locuiesc, oamenii s-au urcat pe o clădire din apropierea lucrărilor.
Reprezentanţii Primăriei Capitalei anunţau ieri, la prima oră, că Direcţia de Inspecţie şi Control General al Primăriei Municipiului Bucureşti va coordona demolarea unui imobil de pe Strada Orhideelor. Cu autorizaţia de desfiinţare emisă încă de pe 16 februarie, utilajele s-au pus pe treabă. De altfel, imobilul demolat se găsea în proprietatea municipalităţii, fostul proprietar fiind expropriat şi despăgubit. Acţiunea a scos în stradă zeci de locatari din zonă. Oamenii s-au arătat speriaţi de faptul că şi imobilul în care locuiesc va avea aceeaşi soartă chiar dacă, până acum, autorităţile nu au luat nici o decizie în acest sens. Familiile au cerut o audienţă primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu.
UTILITATEA PUBLICĂ
Guvernul a decis, la 25 februarie, ca Pasajul Basarab să fie declarat de utilitate publică, pentru continuarea procedurilor de expropriere, la solicitarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Premierul Emil Boc a declarat, la finalul şedinţei de guvern, că a fost adoptată o OUG pentru continuarea lucrărilor la pasajul Basarab, care reglementează condiţiile în care se fac exproprierile. În consecinţă, consilierii generali ai Capitalei au aprobat marţi exproprierile necesare pentru continuarea lucrărilor la pasajul Basarab. Hotărârea de consiliu prevede exproprierea a şase case din zona lucrărilor la pasaj, alte 98 fiind deja expropriate. Suma maximă ce ar urma să le fie plătită proprietarilor este de 105 milioane lei. Până în prezent, despăgubirile acordate de municipalitate sunt în valoare de 19.352.199,18 de euro. Valoarea totală a proiectului Pasajul Basarab este de 469.599 de milioane de lei. Pasajul Suprateran Basarab ar urma să aibă o lungime de 1,9 kilometri, o lăţime maximă de 44,5 metri în zona staţiei de deasupra gării Basarab şi o lăţime de 25,5 metri pe restul pasajului. Distanţa minimă dintre clădirile din zonă şi pasaj trebuie să fie de cel puţin 14 metri. Lucrările, demarate în martie 2007, ar putea fi finalizate în aproximativ 16 luni.
Citește pe Antena3.ro