Patru persoane au fost rănite într-un accident produs duminică, în jurul orei 14,30, în Gara Arad şi au fost transportate la spitalul din localitate, se arată într-un comunicat al CFR Călători transmis, duminică, AGERPRES.
'CFR Călători informează că astăzi, în jurul orei 14,30, în Gara Arad, la manevra de formare a trenului Regio 3115, Timişoara - Oradea, locomotiva a tamponat uşor garnitura de vagoane în care se aflau aproximativ 150 de călători. 4 persoane au fost rănite şi au fost transportate la Spitalul din Arad. Circulaţia feroviară a altor trenuri nu a fost afectată', se menţionează în comunicatul citat.
Potrivit documentului, o comisie feroviara se află la faţa locului şi va investiga circumstanţele în care s-a produs incidentul.
Sursa: AGERPRES