Păzea! Udrea are fiori!

Am citit o ştire despre o anume Elena Udrea care s-a întâlnit la Târgu Mureş cu… simpatizanţi PMP. În primul rând, aş vrea şi io să ştiu cum arată un simpatizant PMP, cum se naşte el şi ce anume îl face de-i cade cu simpatie la drum de ţară pentru un organism politic până mai ieri inexistent. Simpatizant PMP devii sau te naşti? Şi, odată devenit simpatizant PMP, rămâi forevăr simpatizant PMP sau ai voie să-i întorci spatele ontologic? Ce anume face ca mai mulţi simpatizanţi PMP să se strângă laolaltă? Pasiunea pentru ideologia PMP? Timbrele? Mileul croştetat de pe televizorul superslim? Sau ce?

În fine, deci, aflată la o întâlnire cu cei o sută de simpatizanţi PMP, Elena Udrea a trebuit să recunoască public că imaginea lui Ponta-i dă fiori. Şi, ca să nu scoatem frazele din context, să adăugăm că imaginea lui Ponta la Cotroceni îi dă fiori. Păi e clar de ce. Pentru că ideea însăşi de Cotroceni îi dă fiori, pentru că vorbim aici de o senzaţie dincolo de raţiune, un déjà-vu de Cotroceni. Ca să treacă repede peste momentul de sinceritate extremă, Udrea a zis că noi toţi ne aflăm “sub asediul lui Victor Ponta şi al baronilor locali”. Mai mult, această fină intelectuală care a rămas tot la rujurile ei ciclam, cu care se dădea când se ducea sâmbăta la căminul cultural, această fină intelectuală zic, a apreciat, perspicacă, altfel, că, “dacă vine Ponta la Cotroceni, cu Dragnea premier, toată România ar ajunge sub totala ocupaţie a PSD pentru următorii 10 ani”.

Hai, fată, ce “totală ocupaţie”, fii şi tu mai creativă! Zi şi tu mai pe româneşte “jugul PSD”, “cancerul pesedist” sau chiar, pentru mai multă dramă, “sub zodia răului pesedist”, ce “totală ocupaţie”? Şi, apropo, zece ani sub Băsescu ce-or fi fost? Or fi fost “zece ani primăvărateci cu Băsescu”? Sau “zece ani de binecuvântare maximă cu Băsescu”? Sau “zece ani sub jugul blând al bunului Băsescu”? De asemenea. Ea a ţinut să mai scoată în evidenţă trista realitate a faptului că politicienii ajung la inima alegătorilor prin pungile cu ulei şi zahăr pe care le împart în campaniile electorale şi nu prin programele lor bine gândite. Îngrijorată până la limita extremă de sus a… ăăă… îngrijorătorului obicei al “cadoului electoral”, Udrea nici că-şi mai aduce aminte de pretenarii ei din PDL care dădeau pui stricaţi la prostime, tot ca să-i voteze. De ţi se făcea greaţă că vedeai peste tot numai pungi portocalii. Sărmana doamnă de partid şi de stat! Că mă buşeşte şi plânsu’. Toată numai o corectitudine şi o sinceritate debordantă, răvăşită de fiori şi de griji pentru sărmănica noastră ţară.