x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PDL propune alianţă cu UDMR şi premier democrat-liberal

PDL propune alianţă cu UDMR şi premier democrat-liberal

08 Dec 2008   •   00:00

În urma întâlnirii dintre PDL şi UDMR, preşedintele democrat-liberal, Emil Boc, a declarat că UDMR rămâne, în continuare, principala formaţiune cu care PDL doreşte să formeze o coaliţie majoritară de guvernare.



"În materia programului de guvernare nu există diferenţe între concepţia noastră şi cea a UDMR cu privire la programul de guvernare", a declarat Emil Boc, la ieşirea de la negocieri. Emil Boc a precizat că UDMR a fost prima formaţiune care a dorit o alianţă cu PDL. Potrivit acestuia, guvernarea se va forma în jurul unui premier democrat-liberal. Decizia de formare a unei coaliţii PDL - UDMR va fi luată în cadrul Biroului Permanent al PDL de astăzi. Liderul liberal-democrat a adăugat că PDL şi UDMR au proiecte politice comune, cum ar fi descentralizarea, menţinerea locurilor de muncă, cota unică sau neimpozitarea profitului reinvestit. "Vom face o analiză a tuturor negocierilor pe care le-am avut şi probabil că vom ieşi cu o decizie astăzi", a declarat preşedintele PD-L, Emil Boc.
Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat că formaţiunea pe care o conduce va fi alături de PDL, "chiar şi în cazul unui guvern minoritar". "Programele şi priorităţile noastre sunt compatibile", a adăugat Marko.

×
Subiecte în articol: romania udmr