Cei care au iesit la pensie pana in 1980, inclusiv, vor primi pensii recalculate incepand din luna martie a acestui an, a declarat Gheorghe Barbu, ministrul Muncii. In acesta categorie intra 214.276 de pensionari. Recalcularea tuturor pensiilor va fi finalizata pana la sfarsitul acestui an, conform unei ordonante de urgenta aprobata, ieri, de Guvern.
CALCULE. Recalcularea se va efectua prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii, conform Legii 19/2000 si ordonantei de urgenta aprobate joi. Punctajul mediu anual si cuantumul fiecarei pensii vor fi determinate pe baza datelor, elementelor si informatiilor din dosarele de pensii aflate la casele teritoriale de pensii. Sporurile, indemnizatiile si majorarile de retributii vor trebui dovedite prin inscrisurile din carnetele de munca sau prin adeverinte intocmite conform legii, eliberate de angajatori, acestia fiind raspunzatori pentru valabilitatea si corectitudinea datelor. Cand cuantumul pensiei dat de noul punctaj este mai mic decat cel cuvenit sau aflat in plata, atunci va fi pastrat cuantumul cuvenit sau aflat deja in plata, pana la data la care, prin aplicarea formulei de calcul din Legea 19/2000, se va obtine o pensie mai mare. CRESTERE. Recalcularea ar urma sa conduca la o majorare a pensiilor de 12%-17 %, in medie. Ordonanta prevede si faptul ca perioada in care pensionarii trebuie sa prezinte documentele justificative pe baza carora sa beneficieze de recalcularea pensiilor este de trei ani de la primirea deciziei de pensie recalculata. Cei care se prezinta cu actele doveditoare dupa expirarea termenului beneficiaza de recalcularea pensiei, insa nu vor beneficia de plata retroactiva.Citește pe Antena3.ro