x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pensionarii protestează în faţa Guvernului: "Nu ne luaţi dreptul la viaţă!"

Pensionarii protestează în faţa Guvernului: "Nu ne luaţi dreptul la viaţă!"

22 Noi 2011   •   08:43
Pensionarii protestează în faţa Guvernului: "Nu ne luaţi dreptul la viaţă!"

Cateva sute de pensionari protesteaza, la aceasta ora, in Piata Victoriei, nemultumiti de anuntul inghetarii pensiilor si in 2012. Ei spun ca nu mai pot supravietui cu banii actuali si le cer guvernantilor "sa nu le grabeasca sfarsitul".

"Jos Basescu", "Demisia", "Nu ingropati de vii pensionarii", "Genocid in portocaliu", "Pentru pensionari doar umilinta?!", "Voi - viata fericita, noi - batranete chinuita", "Nu ne luati dreptul la viata", "Guvernanti mincinosi, plecati voi, sa nu murim noi" sunt cateva dintre mesajele pe care le striga cele cateva sute de pensionari.

Protestul este organizat de Federatia Nationala a Sindicatelor Pensionarilor din Romania (FNSPR) si va dura pana la ora 13:00.

"Pensionarii, al caror nivel de trai, pentru milioane dintre ei, se afla la limita subzistentei, iar iarna care vine - din cauza cresterii cheltuielilor la utilitati - va scadea si mai mult, protesteaza in principal fata de hotararea Guvernului de a ingheta, pentru al treilea an consecutiv, pensiile la nivelul, amputat, din octombrie 2009", spune presedintele FNSPR, Preda Nedelcu, citat de Mediafax.

Ultimul protest al pensionarilor in Capitala a fost pe 10 noiembrie, cand aproximativ 200 de pensionari au protestat, tot in Piata Victoriei, nemultumiti de neindexarea pensiilor in 2012, dar si de contributia la asigurarile de sanatate de 5,5 la suta.

Pensionarii solicita indexarea pensiilor, eliminarea coplatii, a impozitului si contributiei la asigurarile de sanatate de 5,5 la suta.

×