CITEŞTE COMUNICATUL DNA
UPDATE 09:34 - Şeful Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, este suspectat de abuz în serviciu într-o anchetă a DNA, după ce a acordat preferenţial şi prin încălcarea atribuţiilor de serviciu mai multe contracte către anumite firme, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. Potrivit acestor surse, prejudiciul s-ar ridica la aproximativ 3 milioane de lei, ca urmare a încheierii a cinci contracte de către preşedintele CJ Brăila şi funcţionarii din subordine care au făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor înscrise în procedurile respective şi cei care au semnat contractele.
Implicarea lui Bunea Stancu în comiterea unor fapte asimilate celor de corupţie a avut concursul mai multor funcţionari din subordine şi în egală măsură al reprezentanţilor legali ai unor agenţi economici interesaţi în obţinerea unor contracte de achiziţii publice.
Contractele acordate, menţionează sursele, au vizat lucrări de asfaltare drumuri şi reamenajare/reabilitare spaţii medicale la unităţile spitaliceşti din subordinea CJ Brăila, iar modul în care au fost organizate şi derulate procedurile de achiziţie publică a făcut ca anumite societăţi să deţină monopolul lucrărilor licitate, la una dintre firme fiind chiar Bunea Stancu acţionar.
..................................
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, în această dimineaţă, percheziţii la Consiliul Judeţean Brăila şi la locuinţa preşedintelui CJ, Bunea Stancu, într-un dosar de corupţie.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, sunt vizate contracte derulate de Consiliul Judeţean Brăila, dosarul fiind instrumentat de Serviciul Teritorial Galaţi, au precizat aceleaşi surse.
Citește pe Antena3.ro