x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov pentru destructurarea unei grupări specializate în furturi din autoturisme

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov pentru destructurarea unei grupări specializate în furturi din autoturisme

de Veronica Micu    |    17 Apr 2013   •   09:19
Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov pentru destructurarea unei grupări specializate în furturi din autoturisme

Poliţiştii efectuează miercuri dimineaţă 12 percheziţii domiciliare în Capitală şi judeţul Ilfov pentru destructurarea unei grupări specializate în furturi din autoturisme.

De asemenea, sunt puse în aplicare 10 mandate de aducere emise pe numele unor suspecţi de comiterea mai multor furturi din auto de pe raza Capitalei.

Potrivit unui comunicat emis de Poliţia Capitalei, acţiunea a fost demarată în baza datelor şi informaţiilor deţinute de poliţiştii bucureşteni cu privire la faptul că membrii grupării ar fi comis aceste furturi sub paravanul activităţii de taximetrie.

Percheziţiile sunt efectuate de poliţişti bucureşteni specializaţi în investigaţii criminale, împreună cu Serviciul pentru Acţiuni Speciale, cu sprijinul Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi cu sprijinul IPJ Ilfov.


×