Un TIR incarcat cu 24 de tone de azotat de amoniu s-a rasturnat, astazi, pe un drum judetean din Vaslui, in apropierea municipiului Husi. Circulatia rutiera este blocata, iar zona izolata de catre pompieri.
TIR-ul s-a rasturnat pe un drum judetean dintre localitatile Valeni si Grumezoaia, la aproximativ trei kilometri distanta de zona in care se afla case, iar la fata locului au fost trimise doua echipaje de pompieri de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Vaslui (ISU) pentru a preveni producerea unei explozii.
Purtatorul de cuvant al ISU Vaslui, Alina Poiana, a declarat ca exista pericolul unei explozii, insa doar daca azotatul de amoniu intra in contact cu combustibilul sau daca se produce un incendiu.
In urma accidentului, mai multi saci cu azotat de amoniu s-au imprastiat pe sosea.
Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Vaslui, Mihaela Straub, a declarat, pentru Mediafax, ca autotrenul incarcat cu saci cu azotat de amoniu s-a rasturnat dupa ce soferul a incercat sa evite impactul cu un autoturism care venea din sens opus, in zona unui podet. Autotrenul a derapat pe pietrisul de pe drum, iar apoi s-a rasturnat intr-un sant de pe marginea drumului.
"Soferul nu a suferit leziuni care sa necesite transportarea la spital. In momentul de fata nu exista pericolul producerii unei explozii pentru ca din rezervorul tir-ului nu s-a scurs combustibil. In zona se afla echipaje ala Politiei si ale ISU pentru asigura masurile de protectie in zona", a declarat Mihaela Straub.
Autotrenul cu azotat de amoniu venea din judetul Bacau si avea ca destinatie o ferma din localitatea vasluiana Urlati.
La ora transmiterii acestei stiri, circulatia rutiera este deviata pe campul din apropierea soselei.