Perle de cultură - Limba română şi aventurile ei

Am făgăduit cititorilor acestei rubrici – pe care "Jurnalul Naţional" mi-o pune la dispoziţie – că voi semnala aberaţii şi erori de exprimare, în scris şi în vorbire.

Speram că am să pot îndigui, cît de cît, înmulţirea lor îngrijorătoare, ba chiar că «numărul perlelor de cultură» va scădea semnificativ. Realitatea mi-a sancţionat naivitatea. Publicaţiile tipărite, pe de o parte, şi posturile, şi posturile de radio şi de televiziune, pe de alta, parcă s-au luat la-ntrecere, spre-a depăşi care mai de care norma, sporind «pomelnicul greşelilor». Dar pînă să zăresc paiul din ochiul altora, n-am cum nu vedea bîrna dintr-al nostru, recte al celor scriind la "Jurnal".

Redutabilul gazetar şi prozator Marius Tucă publică număr de număr un pasionant şi original «cursive de opinie», tipărit cu î şi sînt, respectîndu-şi astfel «legămîntul de onoare». Însă tot el, în cîteva memorabile interviuri (cu Horaţiu Mălăele, cu Ion Cristoiu, cu Petre Popescu, între alţii) foloseşte peste tot â şi sunt. Convorbirile – ştiu asta – sînt transcrieri ale dialogului cu preopinentul, dar tratamentul ortografic se schimbă radical: moderatorul scrie şi el ca interlocutorul, de parcă «ar vorbi cu â şi sunt». Socot că măcar la cuvintele «întrebărilor» ar trebui să aibă grijă...

Memento
Buluc de vorbe cu bucluc
A atenţiona, verb inexistent în româneşte, în loc de a atrage atenţia
A concluziona (a trage o concluzie) face şi el ravagii. Pentru a exprima starea de lucruri cu pricina se spune a conchide, derivat din latinescul conclude-concludere-conclusus sum.
A opina ( falsă derivare de la opinie), î.l.d. a opina (fr. opi­ner, sp. opinar, din lat. opinari): a crede, a cerceta, a socoti, a enunţa o opinie, a-şi da o părere.
Am mai auzit şi incredibilul verb a erona-eronare (derivat regresiv de la adjectivul eronat-ă, probabil): a greşi, a fi în eroare (altă «perlă» de exprimare). «În această chestiune, politicianul X a eronat, susţinînd...». Ba chiar «Eronarea pe care o comite interlocutorul meu...». Absolut fabulos!
*
Crăciunul şi Revelionul bat la uşă. Ne aduc, sper, bucurii şi dorinţa de a petrece şi de a rîde. Vă propun, spre amuzament, o «poezea» (scrisă-n 2003), ilustrată cu «feţişoarili» semnate Mihu Vulcănescu.

Mortografie
– poemation eroi-comic –
Maniacul ortograf
Unanim ocărît
Şi pe faţă şi-n culise
Fără epitaf:
Î-ul lui din i cică i se
Pusese de-a
curmezişu-n gît.
După’j de ani de la reformă
(Aia cu dandaná),
Fripturiştii lustraţiei de formă
– Ce implementase drept normă
Â-ul din a –
Ieşiră-n amvon
Organizînd un simpozion
În stil autohton,
Aşadar,
Chiolhan cu sifon
Academic
Şi-aniversar,
În spirit polemic
De tot şicu’
Dar şi cu
Speteze:
Proteze
Pro,
Teze
Anti,
Ca să le recepteze
Şi nenea şi tanti.
*
Mai era nevoie, pentru galerie,
De-un grăunte de ştrengărie
(De sămînţă măcar):
Cîteva opinii de adversari.
Un dram de-antiteze
Eretice;
Niscai paranteze
Ceva mai breze
Cu deşi, cu doar
Şi cu dacă
Pe care-un orificiu
De serviciu
– O gură-de-petice –
Să le dea în tărbacă;
Şi, cu acelaşi prilej,
Să-l ia, val-vîrtej,
În periplizon
Pe beleregul defunct,
Punîndu-l la punct
Că n-avusese rezon
Hahalera!
Ba, mai stricase şi calimera.
Scopul raportului
Başca sarcina referentului:
Să-i puie cruce mortului
Recte absentului,
Poate,-n fine, i-alungă
Cu argumente-ntr-o dungă,
Mai hacaná.
Scoaseră la iveală
Un petec de coală,
Moştenire de la maniac,
Şi, aplicînd ortografului
Normele tarafului
(Că-i tot un drac!),
Tipăriră la iuţeală
Fără tămbălău,
Cu noua ortografie
Textele lor şi pe-al său
În devălmăşie:
Ediţie ótova
Pe care tot o va
Achiziţiona populaţia,
Validînd aberaţia
Cu â din a –
Na!
Âncântător fâs:
Ângerii âncă se strâmbă de râs
Cu âncornoraţii când se ântroloacă
Să se ânfrupte ântr-aceeaşi troacă.