x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 20 de angajaţi ai MTS ar putea ajunge la tribunal în scandalul "Ziua Tineretului"

Peste 20 de angajaţi ai MTS ar putea ajunge la tribunal în scandalul "Ziua Tineretului"

16 Iul 2009   •   00:00

Monica Iacob Ridzi a plecat din minister, dar hârtiile rămase în sertare continuă să alimenteze scandalul de Ziua Tineretului. 20 de angajaţi ai MTS ar fi implicaţi în scandalul cheltuirii banilor de ziua Tineretului. Iar o parte din obiectele promoţionale au fost realizate de o firmă, înainte ca la nivel oficial să se încheie vreun contract.



Potrivit jurnaliştilor de la Gazeta Sporturilor, "gaşca" de la Ministerul Tineretului şi Sportului a încercat să falsifice actele privitoare la evenimentul din 2 mai, pentru a arunca o umbră de legalitate asupra sa. Din cauza panicii şi a grabei însă, urmele nu au fost acoperite în totalitate. Peste 20 de angajaţi riscă acum dosar penal, după ce auditul de la MTS a semnalat lipsa unor acte şi nereguli la altele. Se pare chiar că demisia ministrului Ridzi vine în urma veştii că reţeaua a fost demascată.

Jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor susţin că MTS a acordat ilegal contractele firmelor Artisan şi Mark, încredinţând direct banii celor două companii. Surse oficiale arată că abia apoi din minister au refăcut documentaţia pe "selecţie de ofertă", aruncând documentele iniţiale şi fabricând altele.

"De aceea în SEAP nu se regăseşte anunţul de participare, ci doar anunţul de atribuire. Selecţia de ofertă te obligă să publici în SEAP anunţul de participare, iar încredinţarea directă, doar anunţul de atribuire.", a explicat un angajat din MTS.

Mai mult decât atât, materialele promoţionale pentru ziua tineretului au fost făcute înainte de semnarea contractelor, de către o altă firmă care a predat ulterior materialele societăţii Artisan. Obiectele conţineau sigla "De 2 ori mai tînăr" care, teoretic, la acea dată, nici măcar nu fusese concepută.

Gazeta Sporturilor mai arată că o parte importantă din bani a fost depistată în mai multe conturi şi că este posibil ca prin ordin judecătoresc să se reîntoarcă la buget.

Lipsa contractului, o practică des întâlnită la MTS

Firmele publicitare cărora MTS le-a dat banii de ziua Tineretului nu erau singurele cu care se lucra fără contract. O casă de avocatură funcţiona în acleaşi condiţii, activând pentru MTS în lipsa unui contract.

Dan Răspopa era director pentru sport la Buzău. Şi-a pierdut slujba în aprilie şi a dat imediat în judecată ministerul tineretului. Firma Ţucă, Zbârcea şi Asociaţii a preluat imediat procesele tuturor directorilor demişi deşi ministerul nu a semnat un contract cu Casa de Avocatură.

Toţi cei 25 de directori care dăduseră ministerul în judecată au primit hârtii de la Ţucă, Zbârcea şi Asociaţii cu întâmpinări sau cereri de recurs. Totuşi cei de la firma de avocatură susţin că nu ar fi semnat niciun contract cu ministerul. Într-un mail trimis Ministerului Tineretului aceştia anunţă că "SCA Ţucă Zbârcea &Asociaţii nu va mai presta servicii de asistenţă juridică cu privire la litigiile de muncă în care MTS este parte având în vedere lipsa unui contract de asistenţă juridică în acest sens".

Problema este că cineva trebuie să plătească munca avocaţilor. Aceştia nu au formulat încă nici o cerere şi nu vor să comenteze situaţia. Cât despre demiterile făcute, mulţi dintre directori au câştigat deja procesele. Ei trebuie repuşi în funcţie iar salariile plătite la zi.

×
Subiecte în articol: observator tineretului