Peste o mie de pompieri din 23 de judeţe suplimentează, începând cu acest sfârşit de săptămână, efectivele de salvatori de pe litoralul românesc pe întreaga perioadă a sezonului estival, a informat, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii d Urgenţă (ISU) "Dobrogea".
"Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc şi vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului şi tehnicii existente la nivelul judeţului Constanţa, cu efective şi mijloace specifice (ambarcaţiuni, ambulanţe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, şenilate, motociclete SMURD)", conform unui comunicat de presă transmis de ISU.
Conform sursei citate, pentru creşterea gradului de siguranţă a persoanelor aflate pe litoral, în zonele intens circulate din judeţul Constanţa au fost înfiinţate 23 de puncte de lucru temporare. Astfel, 10 puncte de stingere a incendiilor, încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, sunt în localităţile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor şi Mihail Kogălniceanu/Raja Ovidiu, precum şi în staţiunile Mamaia, Techirghiol, Costineşti şi Vama Veche.
Opt puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanţe, şenilate şi motociclete SMURD funcţionează în staţiunile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus şi Vama Veche, iar cinci puncte de salvare acvatică, încadrate fiecare cu o ambarcaţiune, sunt în Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol şi Lacul Techirghiol. AGERPRES