x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Petre Tobă, înaintat în grad de Traian Băsescu

Petre Tobă, înaintat în grad de Traian Băsescu

de Mara Raducanu    |    29 Noi 2012   •   18:20
Petre Tobă, înaintat în grad de Traian Băsescu
Şeful Poliţiei Române a fost demis în 2010 de Traian Igaş urmare a mitingului poliţiştilor din faţa Palatului Cotroceni  .
Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri  decretul pentru înaintarea în grad a şefului Poliţiei Române, Pettre Tobă, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei. Conform sursei citate, înaintarea în grad a şefului Poliţiei Române a fost făcută de către preşedintele Băsescu la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 29 noiembrie a.c., Decretul privind înaintarea în gradul profesional de chestor-şef de poliţie a domnului chestor principal de poliţie Petre Tobă din Ministerul Administraţiei şi Internelor”.

Tobă l-a înlocuit pe Liviu Popa la şefia Poliţiei
În 15 mai 2012, premierul Victor Ponta a semnat propunerea ministrului de Interne Ioan Rus de numire a lui Petre Tobă la conducerea Poliţiei Române, în locul lui Liviu Popa. Tobă fusese numit în martie, la propunerea fostului ministru Gabriel Berca, la conducerea Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, în locul lui Ioan Dascălu. Actualul şef al Poliţiei Române a fost demis în noiembrie 2010 de la conducerea Poliţiei Române, tot atunci fiind eliberat şi Dan Valentin Fătuloiu de la şefia Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică. În locul lor au fost numiţi atunci, prin decizie a premierului Emil Boc, Liviu Popa, la Poliţia Română, şi Ioan Dascălu, la Departamentul ordine şi siguranţă publică din MAI.  Chestorul Tobă  a fost demis de la conducerea Poliţiei Române în 2010, la propunerea fostului ministru de Interne Traian Igaş (PDL), în urma scandalului de la Piatra Neamţ, când şeful IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, a declarat că este prieten cu un interlop local, Gheorghe Mararu, asasinat la comandă, dar şi în urma mitingului poliţiştilor din faţa Palatului Cotroceni din 2010. Motivul oficial: management defectuos în ziua mitingului din 24 septembrie 2010. Atunci,  peste 8000 de poliţişti  l-au huiduit pe Traian Băsescu la Cotroceni, cerându-şi drepturile.

×
Subiecte în articol: petre toba