x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Petrecere în farmacia Spitalului Colentina (VIDEO)

Petrecere în farmacia Spitalului Colentina (VIDEO)

Publicat la 19 Iul 2009 00:00 Modificat la 19 Iul 2009 00:00

Printre cutiile de medicamente şi teancurile de reţete, angajaţii farmaciei din Spitalul Colentina îneacă amarul pacienţilor în alcool. Primăria i-ar sancţiona pe petrecăreţi, dar nu poate. Doar Ministerul Sănătăţii are atribuţii în acest sens, însă nu se bagă. O sesizare oficială în acest caz e deja pe drum spre biroul ministrului Ioan Bazac

Nimeni nu are voie să stea. E mare chef la farmacie şi toată lumea trebuie să danseze. Farmacistele nu mai pot fi oprite. Distracţia e cu atât mai mare, cu cât chiar şefa lor, diriginta, le întreţine petrecerea. Atmosfera e încălzită şi de băuturile alcoolice servite din belşug. După ce s-au răcorit bine cu whiskey, farmacistele se dezbracă de inhibiţii şi nu numai.

Petrecerea ar putea fi numită chiar una reuşită, dacă n-am şti că totul se întâmplă într-o farmacie, printre medicamente, în uniformele de muncă şi, se pare, chiar în timpul programului. Pentru a pune la cale o petrecere în acest context este nevoie de un simplu pretext: o aniversare, Crăciunul, o petrecere de bun venit sau, pur şi simplu, un party spontan. Oricum, asemenea paranghelii în farmacia spitalului Colentina au loc, cel puţin o dată pe lună, susţin surse din interior.

Contactată de jurnalişti, diriginta farmaciei pare surprinsă. "Deci, aşa ceva e exclus, nu ştiu despre ce vorbiţi. Vorbiţi de nişte lucruri pe care nici nu pot să mi le imaginez. Sună a făcătură, nu vă supăraţi!". În schimb, Marius Savu, a declarat, după ce a vizionat imaginile, că cel mai probabil va fi declanşată o anchetă administrativă în acest caz.

Antena 3

 

 

×
Subiecte în articol: observator