x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Petru Drăgoescu. directorul de securitate în muncă al CNH: "Salvatorii au intrat în mină din considerente morale"

Petru Drăgoescu. directorul de securitate în muncă al CNH: "Salvatorii au intrat în mină din considerente morale"

16 Noi 2008   •   00:00

Directorul de securitate şi sănătate în muncă al Companiei Naţionale a Huilei, Petru Drăgoescu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că minerii salvatori au intrat în mina Petrila "din considerente morale", decizia aparţinând conducerii Exploatării Miniere Petrila.



Directorul de securitate şi sănătate în muncă al Companiei Naţionale a Huilei a fost întrebat cine a decis intrarea minerilor salvatori în mină la mai puţin de 48 de ore de la producerea primei explozii, iar Petru Drăgoescu a răspuns că decizia a aparţinut conducerii Exploatării Miniere Petrila, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deşi protocolul prevede că, în caz de explozie la mină, nu se intervine în mai puţin de 48 de ore de la producerea acesteia, deoarece există riscul unei replici, Drăgoescu a spus că minerii salvatori au intrat în mină pentru că "moral" nu puteau să-şi lase colegii acolo, mai ales că nu existau informaţii despre starea acestora.
Mediafax

×
Subiecte în articol: romania