x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Piaţa asigurărilor de sănătate private a urcat la 500 de milioane de lei, în 2021

Piaţa asigurărilor de sănătate private a urcat la 500 de milioane de lei, în 2021

10 Feb 2022   •   14:47
Piaţa asigurărilor de sănătate private a urcat la 500 de milioane de lei, în 2021

Piaţa asigurărilor de sănătate private a ajuns, în 2021, la 500 de milioane de lei, faţă de 380 de milioane de lei în 2019, a anunţat joi preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu.

" Procentul asigurărilor în general ca parte din PIB-ul României este un procent destul de mic. Întrebarea pe care ne-o punem noi şi dumneavoastră şi cei care lucrăm în domeniu este de ce lucrurile sunt la un nivel atât de redus? Eu cred, după aproape 2 ani de mandat şi din dezbaterile pe care l-am avut şi analizele pe care le-am făcut la nivelul Autorităţii, că acest lucru se datorează sau este din cauza faptul că educaţia financiară este precară", a precizat Nicu Marcu, la conferinţa "Quo Vadis 2022! - Ediţia a IV-a, Asigurările private de sănătate - soluţie pentru finanţarea sănătăţii", organizată de Fundaţia Institutul de Studii Financiare şi trustul de presă DC Media Group.

La rândul său, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, a spus că există o creştere de aproape 200% în procente, dar în valoare absolută sumele sunt insignifiante la nivel de piaţă precum şi la nivel de acoperire a populaţiei ţării.

"Vă pot spune că indemnizaţiile brute plătite anul trecut pe asigurările de sănătate au fost în euro de aproximativ 60 de milioane de euro. Întrebarea este simplă. Dacă aceşti 60 de milioane de euro s-ar fi dus în sistemul public de sănătate să ajute la finanţarea sau la completarea finanţării care vine din partea Casei Naţionale de Asigurări. Sunt bani, sunt puţini, dar sunt şi cum apetitul pe care îl sesizăm de câţiva ani de zile prin procentele de creştere se menţine în continuare în acelaşi trend putem să facem o prognoză pentru anii care urmează. Şi putem să avem în vedere faptul că vor fi sute de milioane de euro care vor intra în jocul economic şi comercial al sistemului de sănătate, sistem de sănătate care în permanenţă va avea nevoie de surse suplimentare de finanţare atât pentru dotări cât şi pentru calitatea serviciilor", a spus Cristian Roşu. 

×