x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Piroman în cartierul Drumul Taberei. Opt maşini au fost distruse de flăcări şi alte cinci avariate, de dimineaţă, în Capitală

Piroman în cartierul Drumul Taberei. Opt maşini au fost distruse de flăcări şi alte cinci avariate, de dimineaţă, în Capitală

10 Apr 2013   •   09:03
Piroman în cartierul Drumul Taberei. Opt maşini au fost distruse de flăcări şi alte cinci avariate, de dimineaţă, în Capitală

Opt maşini au fost distruse de flăcări, iar alte cinci autoturisme au fost avariate, miercuri dimineaţă, în cartierul Drumul Taberei, au precizat oficiali ai Poliţiei Capitalei. Apelul la 112 pentru a se solicita intervenţia pompierilor a fost primit în jurul orei 4,20. Poliţiştii se află la faţa locului pentru a ridica probe şi a stabili dacă focul a fost pus intenţionat şi cine se face vinovat de acest incident.

Iniţial, când a fost primit apelul la 112 s-a anunţat că mai multe maşini ard pe strada Valea Argeşului nr. 2. Pompierii au ajuns imediat la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă şi au reuşit să stingă, în aproximativ o jumătate de oră, focul care cuprinsese patru maşini şi o motocicletă, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti.

La câteva minute, a fost primit un alt apel la 112 prin care s-a anunţat că mai sunt şi alte maşini care ard pe Aleea Băiuţ, o stradă perpendiculară cu cea unde a avut loc primul incident, la o distanţă de aproximativ 200 de metri. Pompierii au intervenit cu alte două autospeciale şi au stins incendiul la două maşini care erau cuprinse de flăcări. Focul s-a propagat cu repeziciune şi la celelalte autoturisme care erau parcate pe strada respectivă, fiind afectate şi distruse în total 13 autoturisme. Poliţiştii urmează să-i aducă la audieri pe proprietarii maşinilor pentru a vedea în ce circumstanţe a avut loc incidentul şi dacă focul a fost pus intenţionat. De asemenea, Poliţia şi Pompierii au deschis o anchetă în acest caz. (Agerpres)

×
Subiecte în articol: piroman foc masini drumul taberei bucuresti