Piţipoanca bătrână

Sau, mai bine zis, piţipoanca consumată... Dragă Tata, de când am venit în acest oraş, am mai întâlnit o specie de femeie: piţipoanca bătrână. Nu e vorba de vârsta ei în sine (căci eşti tânăr sau bătrân, indiferent de vârstă), ci e vorba de faptul că este consumată, obosită, trecută. Oricâte straturi de farduri i-ar acoperi ridurile şi cearcănele, oricât de bune ar fi ele şi la oricâte şedinţe de masaj s-ar duce pe săptămână, din interiorul fiinţei ei o profundă expresie de consumată, otrăvire şi răutate îi izvorăşte pe faţă, definindu-i contururile, chipul, privirea, grimasele şi străvezindu-se din spatele oricărui act.

Ea trebuie să fie mereu cool. Forţat. Pestriţ. Ca să arate a nonconformistă cu stil. Şi să atragă atenţia. Cu orice preţ. Abordează tunsori extreme, alese greşit (căci îi stau foarte prost,  accentuând exact ceea ce ar trebui să ascundă - cum ar fi vârsta - sau să modifice).  Abordează o ţinută extremă, nu atât prin culori, forme şi adâncimi de decolteu sau scurtimi de fuste, ci mai mult prin combinarea lor şi mai ales prin felul în care sunt purtate, fel (căci "stil" ar fi prea mult spus) care îi transformă calităţile fizice în defecte şi reuşeşte s-o arate uşoară cu sensul de "vulgară", nu "abordabilă".

Ea trebuie să vorbească cool şi să pară autentică, de aceea vorbeşte tare, uzează de cuvântul "pulă" şi de expresii precum "Eeh, cum o vrea Dumnezeu", în funcţie de prezenţa sau absenţa şefei în birou. Motivează ipocrit evocarea inutilă şi deconspirativă a numelui acestui organ tocmai făcând apel la... ipocrizie (ca şi cum, deoarece mergem zilnic la veceu şi ne place, ar trebui să spunem, din 5 în 5 cuvinte, "căcat").

Ea ar vrea să fie şefă. Dar nu este. Însă, în absenţa persoanei cu autoritate (în acte), ea încearcă să fie "liderul" apelând la măsuri disperate care au de-a face întotdeauna cu beştelirea "duşmanului comun" şi ridicarea tonului pentru a-şi face auzit punctul de vedere. Din cauză că nu reuşeşte, ajunge la ţipătul intercalat cu diverse formule de înjurături sau cuvinte, cum ar fi cel amintit mai sus, pentru a induce poate teama în rândul celor mai... lipsiţi de experienţă decât ea. În prezenţa persoanei cu autoritate, registrul ei vocal şi de cuvinte se modifică radical, linguşind "duşmanul comun" - şefa - şi beştelindu-i pe toţi ceilalţi în faţa ei. Indubitabil, şefa o dispreţuieşte.

Ea vrea să pară morală. Dar nu e. De aceea nu înţelege şi nu practică iubirea sau îndrăgostirea. Pentru că, la ea, totul e calculat. Şi totul are cost în bani. De cine se, pe cine va, de ce şi pentru ce. Şi nu e vorba că ea nu încalcă reguli în acest registru, dar ea le încalcă în mare secret, pentru a obţine ceva (cum ar fi o funcţie sau un bonus, deşi... ar vrea să obţină mai mult) şi pentru a pretinde în continuare că ea e "doamnă". Nu se opreşte doar la bărbaţi. Pe femei le face pe la spate. Cu uneltiri şi minciuni, cu scrâşnet de dinţi şi ură că multe sunt mai tinere şi mai frumoase decât ea, şi bărbaţii din patul ei le-ar vrea pe alea mai tinere şi mai frumoase.

Ea a văzut cum se fac banii. Pe calea uşoară, muncind puţin, minţind, săpându-i pe alţii şi modificând registrele mult. Însă şi-a recunoscut că îi vrea cu disperare şi în acest fel, împreună cu un statut social, un pic prea târziu. De aceea, deşi acum ştie exact ce să facă - şi face -, nu mai are cum să obţină ceea ce ar fi obţinut când avea 18 de ani şi arăta de 25, procedând la fel, căci "peştii mari" nu trag la acest cârlig. Mai există şi varianta că ştia de pe atunci ce să facă şi făcea, doar că era în locul nepotrivit...

Ea vrea să pară cultă, de aceea merge la teatru şi cunoaşte câteva nume de ac­tualitate, pe care le poate puncta într-un început de discuţie. Cultura ei este cu totul inconsistentă, dar problema este că, în loc să caute să-şi îmbogăţească orizonturile fiind deschisă şi asimilând, ea are deja în orice opinii pe care le exprimă vehement ca adevăruri absolute, ca şi cum gândirea ei ar fi reperul absolut al tuturor lucrurilor.

În final, ceea ce e definitoriu pentru ea este nu atât discrepanţa uriaşă dintre ce este şi ceea ce vrea să pară (nicidecum să fie), ci urâţenia a ceea ce este. Fără a avea legătură cu locul în care se naşte (căci bunica mea, ţărancă cu patru clase şi cu o moşie de proporţii în mâini, continuă să fie cea mai civilizată, bună, umană şi inteligentă persoană pe care am cunoscut-o vreodată), esenţa ei este aceea de "bădărancă" în simţire şi în gândire.