x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Planul Național de Combatere a Cancerului va fi aplicat din 2023

Planul Național de Combatere a Cancerului va fi aplicat din 2023

11 Oct 2022   •   19:05
Planul Național de Combatere a Cancerului va fi aplicat din 2023

Planul Național de Combatere a Cancerului va fi implementat din 2023, anunță USR. „Am dat o bătălie foarte dură pentru a păstra forma inițială”, afirmă deputatul Emanuel Ungureanu.

„Am dat o bătălie foarte dură pentru a păstra în forma inițială Planul de Combatere a Cancerului. Alături de colegii mei, nu am putut accepta să se amâne cu un an aplicarea lui și să se prelungească implementarea din 2024 până în 2035. Ceea ce am reușit să oprim astăzi a fost o probă de cinism din partea unor parlamentari, în special din PSD, ghidonați de domnul Rafila. Niciun cuvânt din DEX nu poate reda ce simte un pacient cu cancer căruia i s-ar spune «îți amânăm extirparea tumorii cu un an». Cel mai mare sabotar al Planului este domnul Rafila. Amânarea aplicării Planului ar constitui un act criminal, pentru că orice amânare se traduce în vieți omenești pierdute”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.

„Amendamentele depuse literalmente «noaptea ca hoții», la comanda politică a ministrului Rafila, care nu poate și nici nu vrea să-și bată capul cu normele de aplicare și care ar fi vrut să plaseze cartoful fierbinte următorului ministru al Sănătății, ar fi împins implementarea planului pentru 2024-2035. Partea tragi-comică este că Rafila sabota astfel munca unor altor colegi medici de la toate partidele, care chiar au muncit la acest plan. Și asta doar pentru că Rafila este un puturos incapabil să vadă mai departe de propriile interese meschine”, precizează deputatul USR Tudor Pop.

Prin amendamentele USR acceptate în Comisia pentru sănătate, Planul Național de Combatere a Cancerului intră în vigoare la 1 ianuarie 2023, iar ministrul PSD al Sănătății va livra normele de aplicare în termen de maximum 180 de zile.

Proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea cancerului prevede că toţi cetăţenii români au dreptul, garantat de stat, la serviciile de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului, după cum urmează: servicii medicale de prevenire, diagnostic şi tratament al cancerului, servicii de îngrijire, inclusiv îngrijiri paliative, servicii de psiho-oncologie, onconutriție şi oncofertilitate, servicii sociale şi indemnizaţii lunare de hrană.

Mediafax

×
Subiecte în articol: cancer