Plata pensiilor pe luna decembrie va fi devansată, a dat asigurări premierul Victor Ponta, în deschiderea ședinței Executivului de miercuri, urmare a propunerii adresate în acest sens de ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
"O să o rog pe doamna ministru Câmpeanu — înțeleg că putem, până la 1 ianuarie, să ne ținem, din nou, de tradiția de anul trecut de a da pensiile înainte pentru decembrie", a declarat premierul Ponta, potrivit Agerpres.
În completare ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a spus că reprezentanții Poștei Române vor susține acest demers.
"Da, domnule prim-ministru vreau să fiți de acord ca și anul acesta, pentru a avea pensionarii bani de sărbători, să devansăm plata pensiilor. În loc de perioada 14-28 decembrie să le plătim în perioada 11-23 decembrie. Am discutat și cu domnul ministru Nica și cu Poșta Română și totul este posibil", a declarat ministrul Muncii.
Ca răspuns, premierul a concluzionat spunând: "Evident că vom fi de acord și rog ministerul de Finanțe și Bugetul să sprijine acest lucru, absolut normal, de altfel".