x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ploile fac ravagii în ţară: Un om a murit şi zeci de localităţi sunt afectate de viituri

Ploile fac ravagii în ţară: Un om a murit şi zeci de localităţi sunt afectate de viituri

28 Iul 2010   •   00:00
Ploile fac ravagii în ţară: Un om a murit şi zeci de localităţi sunt afectate de viituri

Bilanţ negru după ploile din ultimele zile. Un om a murit luat de viitură, 11 localităţi au fost din nou afectate şi zeci de familii au fost evacuate în judeţul Bacău. În Suceava, 30 de case au rămas izolate, iar în Iaşi, apa a inundat 25 de locuinţe. În unele locuri, apa a ajuns chiar şi la 3 metri.



În comuna Mărgineni din judeţul Bacău, apele au făcut prăpăd. Nu mai puţin de 11 sate din zonă au rămas izolate. Oamenii au fost nevoiţi să se refugieze pe acoperişuri şi în poduri.

Autoritaţile au dispus evacuarea  a sute de localnci din zonele afectate. Pe străzile din Bacău, oamenii ar fi avut nevoie mai curând de bărci. Canalizarea n-a mai putut prelua viitura, aşa că apa a inundat curţi şi case.

În judeţul Suceava, un tânăr a fost salvat în ultima clipă, după ce a fost luat de ape, informează Antena3. În comuna Cornu Luncii, 30 de case au rămas izolate, iar 60 de gospodării sunt afectate de inundaţii.

În judeţul Neamţ, şapte comune au fost inundate, iar în Alba, sute de localnici au ramas izolaţi, după ce drumul de acces a fost rupt de ape.

×
Subiecte în articol: observator