PMB: Lista beneficiarilor de eco-vouchere acceptaţi în programul privind eliminarea autovehiculelor cu grad ridicat de poluare - publicată
Primăria Capitalei a publicat lista celor 4.193 de beneficiari de eco-vouchere acceptaţi în cadrul Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare, iar de vineri încep înscrierile unităţilor comerciale interesate să participe la acest program.
Potrivit unui comunicat al Municipalităţii, lista a fost publicată pe site-ul instituţiei www.pmb.ro, la secţiunea "Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat".
"Lista celor 4.193 de beneficiari de eco-vouchere cuprinde, pentru fiecare persoană în parte, numărul poziţiei în lista celor 5.000 de proprietari acceptaţi în program, codul primit la înregistrare, iniţialele numelui şi prenumelui sau denumirea persoanei juridice, precum şi data şi ora înregistrării, cu menţiunea că aceste informaţii sunt redactate fără diacritice", se arată în comunicat.
Municipalitatea aminteşte că, în perioada 3 - 16 mai, comercianţii eligibili, interesaţi să accepte la plată eco-voucherele emise de Primăria Capitalei, se pot înscrie în acest program.
Concomitent cu derularea etapei de selecţie a unităţilor comerciale participante la program, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va transmite către prestator nota de comandă pentru tipărirea eco-voucherelor şi, ulterior, distribuirea lor prin curier, la adresa beneficiarilor. Primăria Capitalei derulează selecţia unităţilor comerciale participante la program, precum şi tipărirea eco-voucherelor şi distribuirea acestora către beneficiari în baza contractului de prestări servicii încheiat cu UP România.
Beneficiarii eco-voucherelor vor intra în posesia acestora începând cu luna iunie.
Eco-voucherele nominale vor fi expediate prin curier la adresele de domiciliu/ sediu social/ corespondenţă ale beneficiarului, cu semnătură de primire pe scrisoarea de transport (AWB-Airway Bill).
În situaţia în care eco-voucherul nu poate fi înmânat beneficiarului de către curier, acesta va fi returnat PMB, urmând a fi înmânat personal beneficiarului, la Centrul de Informare şi Documentare pentru Relaţia cu Cetăţenii din bd-ul Regina Elisabeta, nr. 42, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în cazul în care eco-voucherul nu va putea fi ridicat de beneficiar, o altă persoană împuternicită de acesta îl va putea lua pe baza unei împuterniciri în formă autentică şi a CI /BI în original, cu semnătura de primire.
Curierul va contacta telefonic beneficiarul şi va încerca livrarea plicului, ce conţine carnetul eco-voucher (1 carnet eco-voucher compus din 3 file în valoare de 3.000 lei fiecare filă), de minimum trei ori în termen de 15 zile lucrătoare. În cazul deteriorării sau pierderii eco-voucherului de către beneficiar, PMB este absolvită de orice răspundere.
În urma verificării îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate din Regulament de către cei 6.000 de participanţi înscrişi, în program au fost acceptaţi 5.000 de proprietari. Grupul de lucru constituit în vederea implementării programului a verificat dosarele depuse, fiind admise 4.193.
Programul Primăriei Capitalei "de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare, prin acordarea de eco-vouchere" a fost iniţiat la propunerea primarului general, Gabriela Firea, şi aprobat de Consiliul General în şedinţa din data de 26 iulie 2018.
Prin acest proiect, Primăria Capitalei vine în sprijinul bucureştenilor care doresc să renunţe la autovehiculele uzate, oferindu-le eco-vouchere în valoare de 9.000 de lei. Cu aceste eco-vouchere, bucureştenii declaraţi eligibili îşi vor putea achiziţiona autoturisme noi EURO 6, non-diesel, mijloace de locomoţie noi 'prietenoase cu mediul', non-diesel, hibride sau electrice, obiecte electrocasnice şi electronice noi, cu clasa energetică superioară, precizează PMB.
AGERPRES

Ştiri din .ro
PSD somează Guvernul să demisioneze dacă până în septembrie nu vor fi vaccinați 10,4 mil de români
Mihai Tudose: Guvernul PNL a lăsat Coaliției o formă incoerentă a planului de relansare economică
Primăria Capitalei va vinde reclamă pe autobuzele STB
Cererea de petrol grav afectată de creștere infecțiilor cu COVID-19
CEDO a condamnat Elveția la plata unor daune morale pentru o femeie din România care cerșea în Geneva
2.745 de cazuri de COVID-19 și 98 de decese în ultimele 24 de ore
Octavian Jurma: Tulpina din Marea Britanie este în București și rata de infectare va crește în continuare fără să țină cont că opinia publică nu dorește asta
Întârzieri mari ale trenurilor din cauza condițiilor meteo
Aleksei Navalnîi va fi judecat miercuri pentru defăimarea unui veteran din Al Doilea Război Mondial
VIDEO. Klaus Iohannis, la centrele de vaccinare de la Romexpo: În săptămânilor următoare vor veni tot mai multe doze de vaccin

Cea mai recentă mutație a coronavirusului a fost descoperită în Germania
FOTO Incendiu la un depozit de materiale reciclabile, din Buzău. A fost trimis mesajul RO-ALERT
