x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PMB: Trustul de Clădiri Metropolitane va realiza Pasajul Doamna Ghica - Colentina; cost estimativ - 28 de milioane de euro

PMB: Trustul de Clădiri Metropolitane va realiza Pasajul Doamna Ghica - Colentina; cost estimativ - 28 de milioane de euro

16 Mai 2019   •   20:20
PMB: Trustul de Clădiri Metropolitane va realiza Pasajul Doamna Ghica - Colentina; cost estimativ - 28 de milioane de euro

Primarul general, Gabriela Firea, a semnat joi contractul pentru proiectarea şi execuţia Pasajului Doamna Ghica - Colentina cu Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti, informează PMB, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Lucrările presupun reconfigurarea circulaţiei pe Şoseaua Doamna Ghica şi construirea unui pasaj suprateran peste Şoseaua Colentina.

Costul estimat al lucrărilor, aprobat prin HCGMB nr. 4/ 2019, se ridică la aproximativ 28 de milioane de euro.

"Acest proiect de infrastructură este extrem de necesar pentru Bucureşti şi va contribui decisiv la fluidizarea traficului într-o zonă foarte aglomerată a Capitalei. La propunerea mea, la începutul anului, au fost aprobaţi în Consiliul General indicatorii tehnico-economici, iar acum am semnat contractul pentru proiectare şi execuţie. Contractul presupune proiectarea, care va dura trei luni de zile, şi execuţia lucrărilor, estimată la 12 luni. Conform studiului de fezabilitate realizat de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti S.A., pasajul va avea câte două benzi pe sens", a declarat edilul general.

Potrivit PMB, proiectul va începe din zona intersecţiei străzii Doamna Ghica cu bulevardul Lacul Tei. Accesul spre pasaj va fi reconfigurat, iar partea carosabilă va fi extinsă de la patru benzi la şase benzi.

"Toate intersecţiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate ţinând cont de noua configuraţie stradală, pentru asigurarea unei circulaţii fluente. De asemenea, în conformitate cu discuţiile avute cu membrii Comisiei Tehnice de Circulaţie, s-au păstrat numărul şi poziţia celor trei staţii de autobuz. Trotuarele se vor proiecta pe ambele părţi ale arterei şi vor avea o lăţime de minimum 1,5 metri. Astfel se va ţine cont de caracteristicile funcţionale şi de intensitatea circulaţiei pietonilor. Avantajele realizării acestui proiect sunt incontestabile: se vor elimina blocajele de trafic din zonă, va creşte viteza de circulaţie şi accesibilitatea zonei, se va reduce rata accidentelor prin adoptarea unor măsuri de siguranţă, realizarea pasajului având impact şi asupra mediului prin reducerea prafului, zgomotului, noxelor, preluarea şi descărcarea apelor pluviale", a precizat aceeaşi sursă.

AGERPRES

×