DUMINICA MARE ● Una dintre cele mai vechi sărbători
La 50 de zile de la Înviere, Domnul Iisus Hristos a trimis peste
ucenicii Săi, aşa cum le-a promis, Duhul Sfînt. Prin suflarea Duhului,
ei au primit ştiinţa de a vorbi oamenilor despre credinţa în Hristos,
dar şi puterea de a propovădui Evanghelia în condiţii oricît de grele,
chiar cu preţul vieţii lor.
DUMINICA MARE ● Una dintre cele mai vechi sărbători
La 50 de zile de la Înviere, Domnul Iisus Hristos a trimis peste ucenicii Săi, aşa cum le-a promis, Duhul Sfînt. Prin suflarea Duhului, ei au primit ştiinţa de a vorbi oamenilor despre credinţa în Hristos, dar şi puterea de a propovădui Evanghelia în condiţii oricît de grele, chiar cu preţul vieţii lor.
Duminica Pogorîrii Duhului Sfînt, denumită şi a Cincizecimii, a Rusaliilor sau Duminica Mare, este ziua în care Biserica sărbătoreşte Pogorîrea Duhului Sfînt peste Apsotoli, eveniment relatat în Faptele Apostolilor (II, 1-4). În acelaşi timp, este şi sărbătoarea întemeierii Bisericii, deoarece atunci, la propovăduirea Sfîntului Apstol Petru, în jur de 3.000 de oameni s-au făcut creştini.
VECHIME. Despre Rusalii amintesc "Constituţiile Apostolice" ca despre o zi în care, în primele secole creştine, sclavii erau eliberaţi din muncile obişnuite. Sărbătoarea mai este pomenită în cartea "Despre Paşti" a Sfîntului Irineu, precum şi în scrierile lui Eusebiu de Cezareea.
În vechime, creştinii serbau cu mult fast Pogorîrea Duhului Sfînt, nu doar mergeau la biserică, ci se fereau şi de locurile în care se dădeau spectacole păgîne.
BUCURIE. Sfîntul Nicolae Velimirovici spune despre mulţimea darurilor Duhului către oameni: "Duhul Sfînt a dat aceste daruri cu îmbelşugare şi cu bucurie mare, nu numai Apostolilor, ci şi urmaşilor lor şi tuturor sfinţilor din Biserica lui Hristos pînă în ziua de astăzi, toate astea după nevoia şi curăţia oamenilor. Prin lucrările Sale pe pămînt, Domnul Iisus a adus bucurie mare atît Tatălui, cît şi Duhului Sfînt. De la primele zile ale vieţuirii lui Adam în Rai, Duhul Sfînt nu mai cunoscuse această bucurie pe care a simţit-o în ziua Cincizecimii, cînd Dumnezeu Fiul a făcut pentru Acesta prilejul de a fi lucrător printre oameni în toată plinătatea puterii Sale".
TRADIŢII. În tradiţia populară românească, Rusaliile sînt nişte fiinţe fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care fac rău celor care nu respectă sărbătoarea lor: le pocesc gura, îi înnebunesc, îi paralizează. În vechime, femeile nu lucrau nimic în toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii pînă la Duminica Mare.
Citește pe Antena3.ro