x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Precizările poliției Constanța despre bătaia din centrul orașului Constanţa

Precizările poliției Constanța despre bătaia din centrul orașului Constanţa

de Redacția Jurnalul    |    11 Apr 2024   •   13:15
Precizările poliției Constanța despre bătaia din centrul orașului Constanţa
Sursa foto: Hepta

Poliția Constanța vine cu precizări despre bătaia de miercuri seara din centrul orașului Constanţa, după ce a fost acuzată că nu a luat măsuri: „este vorba de trei persoane fără adăpost, aflate în stare de ebrietate”. Motivul scandalului a fost o melodie pe telefon.

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cum că polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța nu ar fi luat măsurile legale față de un bărbat care, miercuri seara, a bătut două persoane pe bulevardul Tomis din Constanța, polițiștii precizează că este vorba de trei persoane fără adăpost, aflate în stare de ebrietate, care se cunoșteau între ele.

Motivul scandalului a fost că cele două persoane bătute nu i-ar restituit un telefon mobil agresorului pentru ca acesta să schimbe melodia care se derula în acel moment.

După ce au ajuns la spital, s-a constatat că „agresiunea fizică a fost minoră”, motiv pentru care cele două persoane bătute nu au rămas internate.

„Până în acest moment nu a fost depusă plângere prealabilă, care, conform legii, este necesară în cazul infracțiunii de lovirea sau alte violențe, înainte de a fi luate orice fel de măsuri în cauză. De asemenea, nu a fost depus certificatul medico-legal, care să ateste numărul de zile de îngrijiri medicale și în funcție de care se face încadrarea juridică a faptei. Astăzi, 11 aprilie a.c., polițiștii continuă activitățile în acest dosar, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța”, informează IPJ.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politia constanta Constanța