x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţia din Neamț are în lucru 13 dosare cu minori dispăruţi; cel mai vechi este de 11 ani

Poliţia din Neamț are în lucru 13 dosare cu minori dispăruţi; cel mai vechi este de 11 ani

29 Iul 2019   •   17:51
Poliţia din Neamț are în lucru 13 dosare cu minori dispăruţi; cel mai vechi este de 11 ani

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ are în lucru 13 dosare cu minori care au dispărut, cel mai vechi fiind din anul 2008, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, agentul şef adjunct Georgiana Moşu. 

Potrivit sursei citate, este vorba de 5 fete şi 8 băieţi. Aceştia au în momentul de faţă vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. 

''Poliţiştii continuă cercetările în aceste dosare, ele nu sunt închise'', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. 

Cel mai vechi dosar este al unei fetiţe care anul acesta ar trebui să împlinească 18 ani. Minora se numeşte Andreea Archip şi, potrivit site-ului Poliţiei Române, s-a născut în Germania, dar s-a mutat în oraşul Tîrgu Neamţ. 

În anul 2006, fetiţa - care avea la vremea respectivă 5 ani - a dispărut în oraşul Buhuşi, din judeţul Bacău, iar de atunci nu se mai ştie nimic de ea. 

Iniţial, dosarul privind dispariţia copilei a fost instrumentat de IPJ Bacău, dar în anul 2008 a fost trimis pentru continuarea cercetărilor către IPJ Neamţ.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: copii disparuti minori diparuti