Având faptul că în mai multe județe ale țării se circulă în condiții de ploaie, fiind în vigoare atât un cod galben de precipitații însemnate cantitativ, cât și un cod portocaliu și un cod roșu de averse torențiale, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române face câteva recomandări șoferilor, pentru circulația în siguranță, în vederea evitării accidentelor rutiere:
1. Înainte de a porni la drum, informați-vă cu privire la condițiile meteorologice și la restricțiile de circulație.
2. Conduceți cu prudență sporită a pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite, la intrările/ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza de rulare este mai mare.
3. Evitați oprirea și staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, deoarece vântul puternic îi poate doborî.
4. Asigurați-vă că aveţi funcţionale sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire şi folosiţi-le adecvat.
2. Reduceți viteza în mers, adaptând-o la condițiile de drum și luând în calcul faptul că distanța de frânare crește pe un carosabil umed.
3. Evitați depășirile periculoase și orice manevră riscantă.
4. Măriți distanța de siguranță între vehicule, pentru a putea opri în condiții de siguranță.
5. Utilizați luminile de întâlnire pe tot parcursul zilei.
6. Efectuați fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare.
7. Circulați cu atenţie sporită, pentru a putea evita orice obstacol.
8. Adoptați o conduită preventivă pe tot parcursul traseului.
Pentru că la această oră (17.00) pe Autostrada A3 București – Brașov, la kilometrul 8 și la kilometrul 34, sunt prezente acumulări de apă pe șosea, iar pe autostrada A2 București - Constanța, între kilometrii 10-35 plouă torențial, existând risc de acvaplanare, Poliția le recomandă șoferilor să nu oprească pe banda de urgență a autostrăzii, iar în cazul în care consideră că vizibilitatea nu mai permite deplasarea în siguranță, să oprească în primul spațiu de servicii și să aștepte încetarea fenomenelor meteorologice.
(sursa: Mediafax)