Un poliţist din Călăraşi este acuzat de părinţii unui tânăr că le-ar fi ucis fiul motociclist după i-ar fi tăiat calea cu maşina de poliţie. Băiatul nu avea permis, motiv pentru care omul legii l-ar fi vânat de mai multă vreme. Părinţii tânărului spun că a fost un act premeditat, din răzbunare.
"A luat viaţa unui copil nevinovat, care avea viitorul în faţă. I-a spulberat toate visurile pe care le avea. L-a băgat în pământ", susţine mama băiatului, citat de antena3.ro.
Tânărul motociclist de 22 de ani a murit după ce poliţistul a întors maşina, a aprins girofarul şi a oprit în mijocul drumului. Cristi a intrat în maşina poliţiştului cu peste 100 de kilometri pe oră.
Părinţii spun că subofiţerul Daniel Stoica îl vâna demult, mai ales că tânărul nu avea permis de conducere.
Agentul Stoica a pus maşina perpendicular pe axul drumului, deşi regulamentul interzice acest lucru.
"Eşti un om al legii, trebuie să aperi ţara, nu să omori un copil nevinovat. Din punctul meu de vedere, o răzbunare personală", a mai spus mama lui Cristian.
Cristi n-a avut timp să reacţioneze. A intrat cu viteză în maşina poliţiei. O săptămână mai târziu, băiatul a murit la spital.
Pentru moartea lui Cristi, nu e învinuit, deocamdată, nimeni. A început doar urmărirea penală IN REM pentru ucidere din culpă. Poliţistul acuzat de familia motociclistului este liber şi nu a putut fi contactat.