x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Polițiștii români care îl vor escorta pe Radu Mazăre în țară au ajuns în Madagascar

Polițiștii români care îl vor escorta pe Radu Mazăre în țară au ajuns în Madagascar

17 Mai 2019   •   10:14
Polițiștii români care îl vor escorta pe Radu Mazăre în țară au ajuns în Madagascar

Noi informații legate de extrădarea fostului edil al Constanței, Radu Mazăre.

Polițiștii români care îl vor escorta pe Radu Mazăre în țară au ajuns în Madagascar. 

Aceștia urmează să întocmească toate documentele extrădării, iar duminică se vor întoarce împreună cu Radu Mazăre, iar luni, 20 mai acesta va ajunge în țară.

Acesta va fi prezentat judecătorilor din cadrul Curții de Apel București, pentru a confirma mandatul de arestare, iar apoi va fi mutat într-un penitenciar.

Radu Mazăre este condamnat la nouă ani de închisoare, în dosarul plajelor retrocedate de la malul mării.Antena3

×
Subiecte în articol: radu mazare extradare