Regele Mihai I al României a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu soția sa, regina Ana, însă puțini cunosc o altă poveste de dragoste din viața regelui.
Înainte de a împlini 18 ani, Regele Mihai I participă, la Teatrul Național, la o recepție oferită de Ambasada Italiei, unde se joacă și o piesă de teatru. Printre protagoniste, actrița Mariella Lotti, care avea și ea 18 ani. Peste numai câteva zile, pe 25 octombrie, regele a organizat o mică petrecere cu ocazia majoratului, prilej cu care a invitat-o și pe Mariella Lotti. Acesta a fost începutul unui frumoase povești de dragoste.
Anna Maria Pianotti, pe numele real, se trăgea din Lombardia, din Busto Arsizio. Își luase numele de scenă Mariella Lotti. Debutase de tânără, în 1938, iar până la sfârșitul anului 1939 avea deja trei filme la activ: "Jeanne Doré", "Io, suo padre" și "Il socio invisibile".
Idila dintre Mariella și Mihai s-a aprins repede. “Odată încheiate reprezentaţiile trupei în România, Mariella nu s-a întors la Roma. S-a instalat într-un luxos hotel al Capitalei şi a locuit acolo timp de două luni. În fiecare dimineaţă, Mihai de România o lua cu maşina în lungi plimbări”, scria revista France Dimanche, într-un număr din 18 aprilie 1948.
Războiul a întrerupt idila
Războiul a întrerupt idila dintre Mihai de România şi Mariella, femeia fiind obligată să se întoarcă în Italia. De acolo i-a scris zilnic iubitului său, acesta răspunzându-i totuși rar.
După un rol mare în filmul ”I mariti” (1941), Mariella Lotti devenise una dintre ”pupilele” dictatorului Mussolini.
În 1943, regizorul de teatru Ion Sava are ideea de a face un film despre ”Escadrila Albă”, celebra formațiune de aviatoare românce ce luptă, cu aparate santiare, pe front. Mariella primește rolul principal în coproducția româno-italiană, devenind Elena Mușat, o elevă la școala de pilotaj. Joacă alături de Lucia Sturza Bulandra și Nadia Herescu. Filmările au loc în Italia, dar și la București ori Timișul de Jos, prilej pentru actriță de a reveni lângă Regele Mihai I.
După terminarea filmărilor la ”Escadrilă”, Lotti (ajunsă la 18 pelicule) se reîntoarce la Roma. Continuă să-i scrie Majestății Sale, după cum punctează ”Franche Dimanche”: ”Ea îi scria, zilnic, epistole întregi. El, din contră, nu-i răspundea deloc!”.
În primăvara anului 1944, Mariella face rost de un pașaport românesc, doar pentru a mai fi alături de Mihai, câteva clipe. Însă, întâlnirea nu mai are loc din cauza luptelor grele de pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial.
Pentru a uita de Mihai, actrița joacă, între 1945 și 1947, în alte zece filme.
Mihai o cunoaște pe Ana
În noiembrie 1947, Majestatea Sa o cunoaște pe Ana de Bourbon, viitoarea soție. Anunțul căsniciei vine imediat, în primăvara anului 1948.
Devastată de știre, actrița italiană vrea să facă un gest extrem. ”Abandonată de Mihai de România, actrița Mariella Lotti se retrage la Mănăstirea Llarri, urmând a se călugări”, scrie ”Franche Dimanche”.
Potrivit aceleiași surse, actrița își anunță familia și prietenii despre decizie. Mihai e avertizat imediat, și îi scrie să nu se grăbească, să aștepte puțin limpezirea lucrurilor.
“Mariella şi-a anunţat atunci sora şi prietenii despre dorinţa sa de a se călugări. Avertizat imediat, Mihai de România i-a scris Mariellei pentru a o sfătui să nu ia nici o decizie iremediabilă în acest sens, iar ea a consimţit să aştepte, până la abdicarea lui Mihai. Rămasă luni de zile fără veşti de la el, ea tocmai semnase două contracte şi turna în Sicilia un film folcloric, atunci când a aflat, din ziare, despre logodna lui Mihai cu Ana de Bourbon-Parma. Şi-a reziliat cel de-al doilea contract şi a întreprins demersurile necesare pentru a intra la mănăstire. Maica stareţă tocmai a anunţat-o că a fost admisă”, dezvăluia jurnalul francez.
Însă, pe 10 iunie 1948, Mihai își unește destinele cu Ana de Bourbon-Parma.
Deși s-a scris că ar fi putut recurge la un alt gest extrem, actrița italiană și-a continuat cariera, ea jucând în 1950 alături de Jean Gabin în ”E piu facile que un cammello”.
Brusc, în 1952, la doar 31 de ani, Mariella Lotti decide să se retragă din fața camerelor de luat vederi. Ultimele două filme în care a jucat sunt "The Woman Who Invented Love" (1952) și "The City Stands Trial" (1952). Din acel moment dispare și din viața publică.
Sursa Observator.tv