x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Precizări de la Millennium Building Development

Precizări de la Millennium Building Development

24 Sep 2009   •   00:00

Millennium Building Development constată o intensificare a acţiunilor în instanţă ale Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, în sensul blocării definitive a proiectului Cathedral Plaza. În ultima perioadă, reprezentanţii Arhiepiscopiei au intentat acţiuni în instanţă sau administrative tuturor autorităţilor - la nivel local şi central - implicate în eliberarea autorizaţiilor de construcţie, în ciuda unor prevederi legale clare şi a unor documente doveditoare în afara oricărui dubiu.



Revenind cu îndârjire asupra propriului demers şi acordurilor semnate în deplină cunoştinţă de cauză şi în urma unor discuţii lămuritoare, înalţi ierarhi consideră că legile statului român pot fi încălcate şi nerespectate sau, mai grav, pot face obiectul unor negocieri în funcţie de o agendă de priorităţi ce se poate schimba de la un moment la altul. Mai mult, atunci când, în spiritul legii, aceste acţiuni în instanţă primesc verdictele corespunzătoare, aceiaşi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei aduc acuzaţii grave la adresa unor persoane şi instituţii şi fac presiuni pentru nerespectarea prevederilor legale la care Domniile lor au recurs. În aceeaşi categorie intră şi declaraţiile neadevărate prin care suntem acuzaţi că nu deţinem autorizaţie de construcţie valabilă. Contrar celor spuse de reprezentanţii Arhiepiscopiei, autorizaţia de construcţie pe care o deţinem este în continuare valabilă, pentru întreaga perioadă de execuţie a lucrărilor, de 36 de luni. Pe perioada blocării lucrărilor, contabilizarea lunilor de valabilitate se îngheaţă. Afirmaţiile lansate sunt o altă dovadă de rea-voinţă a Arhiepiscopiei şi ne întrebăm uneori care sunt motivele pentru care lansează pe piaţă informaţii a căror falsitate este uşor de verificat în orice moment. Millennium Building Development îşi exprimă deplina încredere în statul de drept şi domnia legii şi respectă deciziile luate şi angajamentele asumate pe cale legală, ca un semn de normalitate şi comportament responsabil într-un stat democratic. Această atitudine a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, pe care dorim să o considerăm în continuare un partener onest şi responsabil, a creat companiei noastre prejudicii de aproximativ 20 milioane de euro. În perioada următoare, analizăm modalităţile legale prin care aceste pierderi pot fi recuperate, nu ca un act de răzbunare, ci ca o reacţie firească într-un stat de drept şi în conformitate cu principiile economiei de piaţă. Rămânem în continuare deschişi dialogului transparent cu toţi cei interesaţi de proiectul nostru şi suntem oricând dispuşi să punem la dispoziţia opiniei publice şi organelor legale toate documentele şi avizele obţinute în deplină legalitate. Proiectul Cathedral Plaza al Millennium Building Development a fost autorizat de Primăria Sectorului 1 la 24 februarie 2006. Lucrările au fost începute la data de 9 martie 2006. În aprilie 2006, autorizaţia a fost contestată în instanţă de reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti, procedurile juridice derulându-se timp de aproximativ trei ani. Din iulie 2007, lucrările au fost întrerupte până la soluţionarea cauzei. La data de 25.06.2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile declarate de Primarul sectorului 1 Bucureşti şi de firma Millennium Building Development la sentinţa Tribunalului Dâmboviţa privind anularea autorizaţiei de construcţie a complexului de birouri  Cathedral Plaza. Cauza se află pe rol, după ce Arhiepiscopia Romano-Catolică a contestat această decizie a Curţii de Apel.

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a reînceput o intensă şi agresivă campanie împotriva proiectului. Toate instituţiile care au acordat autorizaţii de funcţionare sunt ameninţate cu darea în judectă şi acţiuni în instanţă. Este o încercare de presiune asupra instanţelor, a opiniei publice, pe care o completează cu periodice conferinţe de presă şi apeluri la mobilizare religioasă.

Este dreptul Arhiepiscopiei să desfăşoare aceste acţiuni. Pe de altă parte, este şi dreptul dezvoltatorului de a folosi de fiecare dată recursul la lege şi respectul faţă de lege şi înţelegeri pe care reprezentanţii Arhiepiscopiei le-au semnat şi agreat în deplină cunoştinţă de cauză şi cu deplină valoare juridică. Actele pe care le deţinem şi le putem pune în orice moment la dispoziţia celor interesaţi probează acest lucru, iar motivele atitudinii actuale a Monseniorului Robu depăşesc cadrul discuţiilor pe care, cu onestitate şi bună credinţă, le-am purtat cu Domnia Sa. Este greu de înţeles o asemenea atitudine din partea unui înalt prelat.

×
Subiecte în articol: observator