Problemele de fond funciar din comuna timişeană Dumbrăviţa, care durează de peste cinci ani, au degenerat într-o revoltă a celor care au de primit acolo diverse suprafeţe de teren.
Totul se trage de la încercarea fostului prefect, Ovidiu Virgil Drăgănescu, şi a primarului comunei, Szilagy Geza, de a inventa "vechi amplasamente" care să fie retrocedate unor persoane care primiseră deja terenurile ce le reveneau prin lege.
Strategia oficialilor timişeni de a pune mâna pe 175 de hectare de teren servea intereselor lui Sorin Vişinescu şi ale lui Teodor Cristodor, apropiaţi ai liberalului Puiu Haşoti. Aceştia au încercat, cu ajutorul lui Drăgănescu, prin fals, să intre în posesia terenurilor din Dumbrăviţa, dar şi a altor 150 de hectare de teren din patrimoniul Universităţii de Ştiinţe Agricole a Banatului.
RESTITUIRILE ILEGALE, TRIMISE ÎNAPOI LA PRIMĂRIE
Mircea Băcală, noul prefect de Timiş, a dejucat planurile predecesorului său şi ale primarului de comună. Corpul de Control al Prefecturii Timiş a făcut verificări ale restituirilor de terenuri din zonă. În urma cercetărilor întreprinse, o suprafaţă de 175 de hectare a fost descoperită ca fiind dată către oamenii care au solicitat restituiri pe diferite legi.
Pentru acestea se va solicita revenirea în patrimoniul Primăriei, deoarece au fost restituite ilegal. Concluziile trase în urma cercetărilor vor conduce şi la acordarea unor importante amenzi pentru membrii Comisiei locale de fond funciar, în total fiind vorba despre o sumă de 30.000 de lei, câte 10.000 de lei pentru primar, secretarul Primăriei şi inginerul agricol.
De altfel, primarul Szilagy Geza a mai primit amenzi pentru nepunerea în aplicare a unor sentinţe definitive de punere în posesie a unor proprietari de drept. Aceştia trebuiau să îşi primească pământurile încă din anul 2003. Pentru că sentinţele nu au fost puse în aplicare, unul dintre păgubiţi a solicitat instanţelor de judecată să aplice amenzi civile de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere atât pentru Comisia locală de fond funciar, cât şi pentru cea judeţeană.
Totalul acestor amenzi civile ajunge în prezent la peste 300.000 de euro. Omul de afaceri păgubit a făcut plângeri la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care în urma unui control l-a amendat pe primarul comunei Dumbrăviţa cu 300 milioane de lei vechi "pentru întârzieri nejustificate în reconstituirea dreptului de proprietate şi pentru nerespectarea unor sentinţe civile definitive şi irevocabile".
Tot atunci, ANRP a cerut punerea imediată în posesie a celor în drept. Primarul a continuat să susţină că nu are teren disponibil, iar fostul prefect a refuzat să semneze punerile în posesie până în ultima sa zi de mandat, lucru pentru care a fost reclamat şi la DNA.
REVOLUŢIA PĂCĂLIŢILOR
în luna octombrie 2008, fostul prefect a adus în faţa presei în jur de 20 de bătrâni, care trebuiau să primească terenuri pe raza comunei. Drăgănescu a aruncat vina asupra "samsarilor imobiliari" care fac jocuri de culise pentru ca oamenii să nu se vadă împroprietăriţi şi le-a promis că îi va sprijini ca prefect, dar şi în contencios.
În fapt, fostul prefect s-a folosit de actele de moştenire ale bătrânilor pentru a-i împroprietări pe nişte "vechi amplasamente" ale acestora, terenuri care în realitate aparţineau legal altor persoane. Întreaga maşinaţiune era pusă la cale pentru ca primarul Geza să cumpere terenuri pe numele nepotului său, iar ex-prefectul Drăgănescu să obţină astfel cel puţin 150 de hectare pentru oamenii lui Puiu Haşoti, afaceriştii lui Teodor Cristodor şi Sorin Vişinescu din Constanţa.
Manevra a fost dejucată însă săptămâna trecută de Corpul de Control trimis la Dumbrăviţa de noul prefect de Timiş. Bătrânii înşelaţi astfel de fostul prefect şi de primarul de Dumbrăviţa sunt în pragul revoltei.
Aceştia i-au cerut socoteală primarului Szilagy Geza, pe care îl vor acţiona în judecată. Problema lor este că nu reuşesc să dea de fostul prefect, Ovidiu Drăgănescu, pentru a-i cere socoteală.
Trebuie spus că, în ultima lună de mandat ca prefect, Drăgănescu a semnat sute de titluri de punere în posesie în şapte dintre comunele apropiate Timişoarei, însă a refuzat să semneze vreun titlu de proprietate pentru oamenii din Dumbrăviţa care aveau deja sentinţe irevocabile de punere în posesie.
Citește pe Antena3.ro